Administratorul Galleria Mall din Piatra Neamţ a fost amendat de ISU cu 15.000 lei
Locotenent-colonel Ciprian Mitrea, adjunctul inspectorului şef al ISU Neamţ a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că au fost aplicate amenzile maxime.
‘În urma analizării evenimentului, Inspecţia de Prevenire a întocmit un document de control fiind sancţionate 2 nereguli organizatorice. Prima neregulă este că administratorul nu a asigurat planul de intervenţie propriu în caz de incendiu, pentru care amenda este de la 2.500 la 5.000 lei. A doua neregulă este că organizatorul nu a actualizat măsurile de apărare împotriva incendiilor şi nu le-a comunicat utilizatorilor şi altor persoane, fiind vorba de utilizarea tuturor căilor de evacuare, iar amenda este de la 5.000 la 10.000. Cumulat, cele două amenzi sunt de 15.000 lei’, a declarat lt-col. Ciprian Mitrea, adjunctul inspectorului şef al ISU Neamţ.
Potrivit sursei citate, clădirea Galleria Mall are autorizaţie de securitate la incendii emisă în 18 iunie 2012, fiind unul dintre cele mai sigure obiective din judeţ din punctul de vedere al ISU Neamţ. Potrivit autorizaţiei de securitate, Galleria Mall are o capacitate maximă de 2.250 persoane şi, în opinia conducerii ISU Neamţ, această capacitate nu a fost depăşită.