Hidroelectrica: Administratorul judiciar începe recrutarea a 67 de manageri privaţi

Adimistratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat joi că săptămâna viitoare va începe o campanie de recrutare a 67 de manageri privaţi pentru compania de stat.
Economica.net - J, 07 mart. 2013, 11:25
Hidroelectrica: Administratorul judiciar începe recrutarea a 67 de manageri privaţi

„Această campanie se adresează tutror celor competenţi şi buni profesionişti din Hidroelectrica şi din afara Hidroelectrica”, a afirmat Borza într-o conferinţă e presă.

Producătorul de energie Hidroelectrica, controlat de stat, este în insolvenţă din iunie 2012.

Euro Insol a desfiinţat, în 16 ianuarie, 22 posturi de director din Hidroelectrica, iar cei 57 de directori din noua organigramă a companiei de stat au fost numiţi cu delegaţie, pentru o perioadă de 90 de zile, până la ocuparea posturilor prin concurs.

Selectarea directorilor care vor ocupa funcţii în Hidroelectrica în urma unor concursuri va fi relizată de Euro Insol şi de firmele de recrutare Egon Zehnder International, Adecco şi Pedersen&Partners.

Te-ar mai putea interesa și
Germania e aproape de o mare schimbare a serviciului militar
Germania e aproape de o mare schimbare a serviciului militar
Cabinetul german şi-a definitivat miercuri planurile sale pentru serviciul militar voluntar, cu recrutarea ca o soluţie de rezervă, au declarat surse guvernamentale pentru DPA....
Decizie importantă în Italia – Guvernul va hotărî dacă îi va sancţiona compania chineză Sinochem, cel mai mare acţionar al gigantului Pirelli
Decizie importantă în Italia – Guvernul va hotărî dacă îi va sancţiona compania chineză Sinochem, cel mai mare ...
Guvernul italian va decide până la finele lunii septembrie dacă îl sancţionează pe acţionarul chinez al producătorului ...
Ce produse vor fi interzise de la 1 septembrie – Anunţ de la ANPC
Ce produse vor fi interzise de la 1 septembrie – Anunţ de la ANPC
Produsele cosmetice în care este utilizat ca ingredient TPO (Trimethylbenzoyl Diphenylphosphine Oxide) va fi interzis în ...
SUA – Americanii susţin sancţiunile împotriva partenerilor comerciali ai Rusiei (sondaj)
SUA – Americanii susţin sancţiunile împotriva partenerilor comerciali ai Rusiei (sondaj)
Majoritatea americanilor susţin sancţionarea partenerilor comerciali ai Rusiei ca mijloc de a exercita presiune asupra ...