Pariul masiv pe recupererea economică a Irlandei aparţine şefului Franklin Templeton Global Bond Fund, Michael Hasenstab, unul dintre cei mai cunoscuţi investitori în obligaţiuni din SUA.
Cea mai mare parte a obligaţiunilor în valoare de 6,1 miliarde de euro erau deţinute la sfârşitul lunii iunie de Templeton Global Bond Fund, administrat de Hasenstab.
Managerii unor fonduri rivale au avertizat, însă, că plasamentele în obligaţiuni ale Irlandei ar putea genera probleme dacă recupererea economică a Irlandei încetineşte sau criza din zona euro se agravează. Piaţa obligaţiunilor irlandeze este una redusă, iar lichidarea unor poziţii de asemenea anvergură ar fi imposibilă fără pierderi considerabile, au spus ei.
„Dacă le iese, vor fi eroi, dar dacă vor trebui vreodată să scape de unele din aceste poziţii, va fi foarte dificil”, a spus un rival de pe piaţa obligaţiunilor.
Hasenstab este acum cel mai mare deţinător pe cele mai mari şase instrumente financiare emise de Irlanda, la distanţă de ceilalţi investitori, după ce şi-a sporit poziţiile pe parcursul acestui an, afirmă traderii, inclusiv la o emisiune de obligaţiuni din iulie a ţării. Emisiunea a marcat revenirea Irlandei pe pieţele financiare după ce a primit un pachet de ajutor financiar extern de la zona euro.
Amploarea achiziţiilor Templeton Global Bond Fund a surprins unii manageri de active, care afirmă că evoluţia robustă din acest an a pieţei obligaţiunilor Irlandei a fost cauzată parţial de achiziţiile agresive ale lui Hasenstab.
„Este neobişnuit să deţii o poziţie atât de mare … Acumularea unei astfel de poziţii de către Templeton a reprezentat un motiv important pentru evoluţia (obligaţiunilor, n.r.r) Irlandei în acest an”, a spus un investitor rival.
Hasenstab a declarat Financial Times că fondul ar putea avea poziţii mari pe unele pieţe de dimensiuni mici, însă acestea rămân reduse comparativ cu activele totale ale fondului, iar expunerea poate fi rapid compensată pe pieţele instrumentelor derivate.
Şeful fondului de obligaţiuni al Franklin Templeton şi-a reafirmat opinia pozitivă privind Irlanda.
„Nu va fi uşor, dar Irlanda continuă să facă paşii necesari pe drumul spre recuperare”, a spus el.
În Irlanda, achiziţiile Franklin Templeton sunt văzute ca un vot de încredere în economia ţării.
„Văd datoria Irlandei ca având un preţ foarte atractiv şi consideră că economia Irlandei îşi revine şi vor fi plătiţi. Le vor aduce un câştig substanţial”, a declarat Brian Hayes, secretar de stat din Ministerul de Finanţe al Irlandei.
Departamentul de obligaţiuni internaţionale al Franklin Templeton, la care Hasenstab este co-director, administrează active de 158 miliarde de dolari, inclusiv 61 miliarde de dolari ale Templeton Global Bond Fund. Rezultatele fondurilor administrate de Hasenstab i-au adus acestuia comparaţii cu Bill Gross, legendarul fondator al Pimco, administrator al celui mai mare fond de obligaţiuni din lume.
Templeton Global Bond Fund a avut rezultate peste cele ale Total Return Fund, cel mai bun al Pimco, în opt din ultimii zece ani. Fondul lui Hasenstab a avut în 2012 un randament de 8,7%, susţinut, în mare parte de plasamentele pe Irlanda, Coreea de Sud şi Ungaria.
Franklin Templeton administrează în România din anul 2010 Fondul Proprietatea (FP).