Admitere 2013: taxele de studii la cele mai competitive universităţi publice din România

Economica.net
17 07. 2013
studenti_42258800

Următoarele universităţi publice sunt vârf de lance în cercetare şi educaţie, potrivit evaluării Asociaţiei Universităţilor Europene: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Timişoara.

Ierarhizarea universităţilor publice din România a fost făcută de Asociaţia Universităţilor Europene în 2011, pe baza datelor comunicate de universităţi, şi este valabilă şi astăzi, ne-au comunicat oficialii Ministerului Educaţiei.

Puteţi consulta aici lista completă a criteriilor funcţie de care Asociaţia Universităţilor Europene a realizat această ierarhizare.

ECONOMICA.NET vă prezintă taxele de studii pe care le vor achita candidaţii admişi în anul I, la învăţământul de zi, pe locuri cu taxă, la cele mai competitive universităţi din România.

Taxele de studii în 2013-2014 la cele mai bune universităţi din Bucureşti

Taxele de şcolarizare în 2013-2014 la Universitatea din Bucureşti (UB)
Taxă de studii de 2.500 de lei pe an la Teologie Baptistă.
Taxă de studii de 3.000 de lei pe an la Ştiinţe Politice, Fizică.
Taxă de studii de 3.100 de lei pe an la următoarele facultăţi din cadrul UB: Administraţie şi Afaceri, Biologie, Chimie, Filosofie, Geografie, Geologie şi Geofizică, Istorie, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi literaturi străine, Litere, Matematică şi informatică, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială, Teologie Ortodoxă, Teologie Romano-Catolică.

Taxele de studii la Universitatea Politehnică din Bucureşti în 2013 – 2014
Taxa de studii la Facultatea Inginerie în Limbi Străine este de 4.500 lei pe an.
Pentru celelalte facultăţi din cadrul Politehnicii din Bucureşti, taxa de şcolarizare este de 2.400 de lei pe an.

Taxe de studii la ASE Bucureşti în 2013 – 2014 este de 3.500 de lei pe an la învăţământul de zi.

Taxe de studii la UMF “Carol Davila” din Bucureşti în anul universitar 2013 – 2014
Taxă de studii pentru 6.000 lei pe an la Facultatea de Moaşe şi la Asistenţă Medicală.
Taxă de studii de 9.000 lei pe an la Medicină, Medicină dentară şi Farmacie.

Taxele de studii în 2013-2014 la cele mai bune universităţi din Cluj

Taxele de şcolarizare la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj în 2013-2014
Taxă de studii de 2.000 de lei pe an la următoarele facultăţi şi specializări: Teologie reformată – asistenţă socială; Teologie reformată didactică; Facultatea de Teologie Greco-Catolică; Pedagogie; Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar; Facultatea de Fizică; Facultatea de Biologie şi Geologie.
Taxă de studii de 2.200 de lei pe an la următoarele facultăţi şi specializări: Facultatea de Ştiinţa şi ingineria mediului; Facultatea de Istorie şi Filosofie; Facultatea de Teologie Romano-Catolică; Pedagogie muzicală.
Taxă de studii de 2.400 de lei pe an la Facultatea de Litere; la Psihopedagogie specială; la Facultatea de Geografie.
Taxă de studii de 2.500 de lei pe an la următoarele facultăţi şi specializări: Facultatea de Teologie Ortodoxă; Facultatea de Business; Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială; Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor; specializarea Psihologie;  Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică; specializarea Matematică-Informatică.
Taxă de studii de 2.600 de lei pe an la: Administraţie publică; Ştiinţe politice în limba română; Ştiinţe Politice în limba engleză; Ştiinţe politice în maghiară; Comunicare şi relaţii publice în limba maghiară; Comunicare şi relaţii publice în limba germană; Publicitate; Servicii şi politici de sănătate în limba engleză; Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport; Facultatea de Studii Europene.
Taxă de studii de 2.800 de lei pe an la Comunicare şi relaţii publice în limba română; Jurnalism în limba română; Jurnalim în limba maghiară; Jurnalism în germană; Jurnalism în engleză.
Taxă de studii de 3.000 de lei pe an la Informatică; Filmologie; Teatrologie.
Taxă de studii de 3.600 de lei pe an la Facultatea de Drept.
Taxă de studii de 4.500 de lei pe an la Artele Spectacolului – Actorie; Artele Spectacolului –Regie.
Taxa de studii de 5.500 de lei la Cinamatografie, Fotografie, Media.

Taxe de studii la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj 2013 – 2014
Taxă de şcolarizare de 3.000 de lei la: Agricultură; Montanologie; Biologie; Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industrie alimentară; Ingineria şi protecţia mediului în agricultură; toate specializările Facultăţii de Horticultură; toate specializările Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii; toate specializările Facultăţii de Știinţa şi Tehnologia Alimentelor; speciazarea Controlul şi securitatea produselor alimentare.
Taxă de studii de 4.800 de lei la Medicină Veterinară în limba română.
Taxă de studii de 3.000 de euro pe an la specializarea Agricultură în limba franceză.
Taxă de studii de 4.500 de euro la: Medicină Veterinară limba engleză; Medicină Veterinară limba franceză.

Taxele de studii la UMF Cluj în anul universitar 2013-2014
Taxă de studii de 4.800 de lei la Asistenţă Medicală Generală, Radiologie şi Imagistică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică Dentară, Nutriţie şi Dietetică.
Taxă de studii de 8.100 de lei pe an la facultăţile de Medicină, Medicină dentară, Farmacie.

Taxele de studii la Universitatea Tehnică din Cluj în 2013-2014
Taxa de studii de 2.000 de lei pe an la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Stiinţe.
Taxă de studii de 2.500 de lei pe an la Facultatea de Inginerie şi la Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu.
Taxă de studii de 3.300 de lei la Facultăţile de inginerie din Cluj şi extensii, cu predare în limba română.
Taxă de studii de 3.500 de lei la Facultăţile de inginerie din Cluj şi extensii, cu predare în engleză.
Taxă de studii de 4.400 de lei la Arhitectură.

Taxele de şcolarizare în 2013-2014, la cele mai bune universităţi publice din Iaşi

Taxele de studii la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 2013-2014

Taxă de studii de 1.600 de lei pe an la Facultatea de Matematică şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică.
Taxă de studii de 1.800 de lei pe an la Facultatea de Istorie.
Taxă de studii de 2.200 de lei pe an la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.
Taxă de studii de 2.400 de lei pe an la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă.
Taxă de studii de 2.700 de lei pe an la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.
Taxă de studii de 2.800 de lei pe an la Drept, la toate specializările cu predare în limba română ale Facultăţii de Geografie şi Geologie.
Taxă de studii de 3.000 de lei pe an la: Ecologie şi protecţia mediului, Chimie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Fizică.
Taxă de studii de 3.500 de lei pe an la Biochimie, Biologie, la Facultatea de Informatică.
Taxă de studii de 3.900 de lei la Geografia turismului în limba franceză.

Taxele de studii la UMF Iaşi în 2013-2014

Taxă de studii de 3.500 de lei pe an la: Nutriţie şi dietetică; Tehnică dentară; Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare.
Taxă de studii de 4.500 de lei pe an la Asistenţă medicală generală.
Taxă de studii de 5.000 de lei pe an la Bioinginerie.
Taxă de studii de 6.000 de lei pe an la: Medicină; Medicină dentară; Farmacie.

Taxele de studii la Universitatea Tehnică din Iaşi în 2013-2014

Taxă de studii de 2.000 de lei pe an la: Textile, pielărie şi management industrial; Inginerie mecanică; Mecatronică; Robotică; Construcţii de maşini şi management industrial.
Taxă de studii de 2.400 de lei pe an la Construcţii şi instalaţii; Ştiinţa şi ingineria materialelor; Ingineria autovehiculelor.
Taxă de studii de 2.500 de lei pe an la: Inginerie chimică şi protecţia mediului; Inginerie electrică, energetică şi informatică aplicată; Inginerie civilă;  Inginerie mecanică din cadrul Facultăţii de Hidrotehnică, Geodezie, Ingineria Mediului.
Taxă de studii de 2.700 lei pe an la Automatică şi calculatoare.
Taxă de studii de 3.000 de lei pe an la Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
Taxă de studiu de 3.500 de lei pe an la Inginerie geodezică.
Taxă de studii de 4.000 de lei pe an la Arhitectură.

Taxele de şcolarizare în 2013-2014 la cea mai bună universitatea din Timişoara

Taxele de studii la Universitatea Politehnică din Timişoara valabile pentru anul universitar 2013-2014
Taxă de studii de 2.400 de lei pe an la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării şi la specializarea Ştiinţe administrative din cadrul Facultăţii de Management în Producţie şi Transporturi.
Taxă de studii de 3.450 lei pe an la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Chimie industrială şi ingineria mediului, Facultatea de Construcţii, Facultatea de Electronică şi telecomunicaţii, Facultatea de Electrotehnică şi electroenergetică, specializarea Inginerie şi management, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Inginerie din Hunedoara.
Taxă de studii de 4.200 de lei pe an la Arhitectură.