Adobe România ajunge la 1200 de angajaţi şi continuă să recruteze. ”Le garantăm stabilitatea și securitatea job-ului”

În timp ce sectorul IT este marcat de discuții despre disponibilizări, Adobe România, cel mai mare centru din Europa al companiei, axat pe dezvoltarea de produse software, anunță că va continua să își extindă echipa, care în prezent numără peste 1.200 de angajați și să ofere oportunități atractive din punct de vedere salarizare și beneficii extrasalariale pentru specialiștii IT de toate nivelurile. În această perioadă, obiectivul companiei este, pe lângă consolidarea în România a poziției actuale de centru de excelență, să ofere celor salariaților stabilitate și siguranța locului de muncă.
Lidia Neagu - joi, 25 iul. 2024, 17:41
Adobe România ajunge la 1200 de angajaţi şi continuă să recruteze. ”Le garantăm stabilitatea și securitatea job-ului”

În cei 18 ani de existență, biroul din România a crescut constant devenind cel mai mare centru din Europa al companiei, axat pe dezvoltarea de produse software. Echipele locale dezvoltă produse lider în segmentele lor, precum Adobe Experience Manager, Adobe Target, Adobe Experience Platform, Adobe Analytics sau Adobe Express și contribuie la dezvoltarea unor soluții de ultimă generație în domenii de interes, precum Inteligența Artificială (AI), Machine Learning (ML) și Product Development.

„Am crescut organic, mai accelerat sau mai lent, dar constant. Practic, de la 30 de angajați acum 18 ani, am ajuns la 1200 și continuăm să ne extindem. Motorul creșterii este alimentat de produsele Adobe a căror dezvoltare o aducem în România, iar în ultimii ani am atras produse strategice, precum cele dezvoltate de Adobe în zona AI – Firefly, Adobe Express sau GenStudio. Lucrăm la produse inovatoare, avem parteneriate cu facultățile tehnice de renume din România, punem mare preț pe fericirea și satisfacția angajaților, iar toate aceste lucruri ne permit să atragem și să reținem talente, să creăm un loc de muncă, în care angajații se simt apreciați și sunt motivați să inoveze constant. Le garantăm stabilitatea și securitatea job-ului. Nu doar că nu am făcut concedieri, dar am crescut în permanență echipa din România”, spune  Cris Radu, VP of Engineering și Site Leader Adobe România.

Adobe România continuă creșterea organică prin diversificarea produselor Adobe dezvoltate local

În ultimii ani centrul de dezvoltare și cercetare Adobe România a crescut constant, într-un ritm organic, prin crearea de echipe noi care să contribuie la dezvoltarea mai multor produse Adobe cu impact global. Astfel, produse etalon ale Adobe precum Firefly, Adobe Express, Adobe Experience Platform, Adobe GenStudio sunt dezvoltate local.

Pe lângă salariile competitive, angajații Adobe România primesc un pachet performant de beneficii financiare, precum recompensarea financiară anuală pentru performanță prin acțiuni tranzacționabile pe bursa, dar și non-financiare. Beneficii de sănătate, programe de dezvoltare personală și profesională, experiențe inedite la birou, decont pentru echipamente  sau abonamente sportive, zile libere, discounts & perks, dar și beneficii centrate pe wellbeing completează oferta salarială a companiei. 

În plus, grija față de angajați se extinde și către arii dincolo de confortul fizic, către echilibrul emoțional. Toți angajații beneficiază de un program prin care pot folosi serviciile unui psiholog, iar în cadrul acestui program pot apela gratuit și la serviciile unui consultant financiar.

Stabilitatea, criteriu de bază pentru angajați, în alegerea unui job

Potrivit unui sondaj recent realizat de Boston Consulting Group (BCG), The Network, The Stepstone Group și eJobs.ro, stabilitatea locului de muncă a devenit un criteriu esențial în alegerea unui job pentru angajați la nivel global. Când vine vorba de alegerea unui job, în contextul actual al pieței muncii, marcat de incertitudine, siguranța locului de muncă a apărut pentru prima dată pe pozițiile fruntașe în preferințele respondenților la sondaj.

„Traversăm o perioadă provocatoare pentru industria IT, tot mai multe companii sunt nevoite să recurgă la disponibilizări – și aici avem zilnic exemple recente din presa locală și internațională, situație care afectează, bineînțeles, încrederea acestora în siguranța locului de muncă. Securitatea job-ului devine mai importantă ca oricând în alegerea unui angajator, completată, bineînțeles, de alte beneficii importante pentru angajați. Evitarea disponibilizărilor face parte din strategia noastră de a menține un mediu de lucru stabil, centrat pe angajat. Acordăm o importanță ridicată satisfacției la locul de muncă și asta dintotdeauna, continuăm să creștem rata de retenție și să atragem talente prin pachete salariale performante și focus continuu pe wellbeing, dezvoltare profesională, dar și personală” mai adaugă Cris Radu.

Detalii despre pozițiile deschise în prezent în cadrul Adobe România, aici.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...