Adoua rundă de discuții SUA-Iran va avea loc la Roma

O a doua rundă de discuții nucleare între Statele Unite și Iran va avea loc la Roma, a declarat luni ministrul italian de externe, Antonio Tajani, citat de principala agenție de presă a țării, ANSA, Reuters și Hotnews.
Hotnews - lun, 14 apr. 2025, 13:59
Adoua rundă de discuții SUA-Iran va avea loc la Roma

Iranul și SUA au declarat că au purtat discuții „pozitive” și „constructive” sâmbătă în Oman și au convenit să se reunească din nou în această săptămână.

„Am primit o solicitare de la părțile interesate și de la Oman, care joacă rolul de mediator, și am dat un răspuns pozitiv”, a declarat Tajani.

Roma a găzduit adesea acest tip de reuniuni, a spus Tajani, și este „pregătită să facă tot ce este necesar pentru a sprijini toate negocierile care pot duce la o rezolvare a problemei nucleare și la construirea păcii”.

Anterior, agenția de știri americană Axios, citând două surse anonime care cunosc subiectul, a relatat că a doua rundă a discuțiilor americano-iraniene va avea loc sâmbătă la Roma.

Președintele american Donald Trump, care a amenințat cu o acțiune militară în cazul în care nu se ajunge la un acord privind oprirea programului nuclear iranian, a declarat duminică reporterilor la bordul Air Force One că s-a întâlnit cu consilierii privind Iranul și că se așteaptă la o decizie rapidă. El nu a oferit alte detalii.

Cu o zi înainte, el declarase reporterilor că situația din Iran „merge destul de bine, cred”.

Trump a amenințat Iranul cu bombardamente

Președintele SUA, care și-a reluat campania de „presiune maximă” asupra Teheranului în februarie, în contextul revenirii la Casa Albă, a retras SUA în 2018 din acordul nuclear care fusese semnat în 2015 între Iran și șase puteri nucleare, reintroducând sancțiuni dure împotriva Republicii Islamice.

În ultimele săptămâni, Donald Trump a amenințat de mai multe ori că va bombarda Iranul dacă nu oprește accelerarea programului de îmbogățire a uranului, o procedură considerată de Occident drept o posibilă cale spre obținerea unei arme nucleare.

Israelul și țările occidentale cred că Iranul are o agendă clandestină pentru dezvoltarea mijloacelor care să îi permită să construiască o bombă atomică. De partea cealaltă, Teheranul susține că programul său nuclear are scopuri exclusiv civile.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...