ADRFR: Este puţin probabil ca limitarea discounturilor la medicamente la 20% să funcţioneze
Preşedintele ADRFRa spus că la nivel european nu există o asemenea reglementare, însă nu are o problemă cu acest principiu, având în vedere că, în majoritatea cazurilor, discounturile sunt mult mai mici.
„Trebuie totuşi spus că discounturile primite de distribuitori din partea producătorilor farmaceutici sfârşesc, în cele din urmă, în farmacie. Deci farmaciile din România – şi aceasta este situaţia şi la nivel european – trăiesc, printre altele, din aceste discounturi. În opinia noastră, o măsură care ar reduce sau limita acest tip de discounturi ar afecta şi mai mult situaţia economică a farmaciilor din România”, a precizat Robert Popescu.
În opinia sa, prin această măsură s-ar mai tăia încă puţin dintr-o sursă de venit care susţine economic un operator aflat deja în dificultate.
„În opinia noastră, nu este un lucru pe care ni-l dorim. Pe de altă parte, discounturi importante sunt obţinute din licitaţii de către spitale, fie că sunt de stat sau spitale aflate în administrarea autorităţilor locale. Va fi foarte greu de înţeles cum s-ar putea reduce la maxim 20 la sută aceste discounturi, pentru că ar însemna să dea nişte bani din fondul de asigurări de sănătate. De asemenea, cred că o limitare pentru farmacii, nu şi pentru spitale, ar crea o problemă de discriminare, pentru că şi farmacia şi spitalul au acelaşi scop”, a declarat preşedintele ADRFR.
Popescu a mai spus că Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România nu este cu totul împotriva ideii Ministerului Sănătăţii, dar consideră că este puţin probabil că o asemenea soluţie să poată funcţiona.
„Din informaţiile noastre, nu funcţionează la nivel european. Ţări care au încercat să implementeze asemenea mecanisme au ajuns până la urmă să plătească mai mult farmaciilor decât au economisit prin reducerile de discounturi. În plus, suntem serios preocupaţi şi de sănătatea economică a lanţurilor de farmacii, cât şi a farmaciilor independente”, a mai spus Robert Popescu.
Ministrul Eugen Nicolăescu a anunţat, la începutul lunii octombrie, că printre modificările care ar urma să vizeze Legea 95/2006 privind reforma sănătăţii este şi cea care prevede interzicerea reducerilor de preţ acordate distribuitorilor şi farmaciştilor cu mai mult de 20 la sută din volumul desfacerilor.