Adrian Ariciu, CEO Metro România, devine primul executiv român pe o poziție de top în ierarhia globală a Metro. A fost numit vicepreședinte executiv pentru Europa de Est

Adrian Ariciu, românul care a condus operațiunile Metro România în ultimii patru ani, a fost numit de grup pe poziția de vicepreședinte executiv pentru Europa de Est la Metro AG. O perioadă, el va asigura interimatul pentru poziția de CEO al Metro România.
Alina Stanciu - lun, 03 iun. 2024, 11:02
Adrian Ariciu, CEO Metro România, devine primul executiv român pe o poziție de top în ierarhia globală a Metro. A fost numit vicepreședinte executiv pentru Europa de Est

Adrian Ariciu, CEO al METRO România din 2020 până în prezent, a fost promovat la vârful grupului METRO și va deține funcțiile de Vice-Președinte Executiv pentru Europa de Est și Membru al Comitetului Executiv al Boardului, roluri din care se va implica activ în stabilirea strategiei regionale a companiei în următorii ani, potrivit unui anunț al companiei.

Adrian Ariciu este primul executiv român care ocupă o poziție de top în ierarhia globală a companiei. El va asigura interimatul la nivel local până la numirea noului CEO al METRO România.

„Sunt onorat să devin Vice-Președinte Executiv al grupului METRO, o companie în care m-am format profesional și unde am evoluat treaptă cu treaptă. Ultimii ani au fost incredibil de provocatori și de alerți, iar ca CEO METRO România am reușit alături de o echipă extraodinară să avem creșteri ale business-ului într-un context dificil, atât economic, cât și social. Inovația, excelența și reziliența vor continua să-mi fie călăuze în noile roluri, unde îmi propun să continui în regiune impactul pozitiv,  pentru a ne sprijini clienții, colegii și furnizorii”, a spus Adrian Ariciu.

În mandatul său la conducerea METRO România, retalerul cash&carry  și-a crescut vânzările de la 1,2 miliarde de euro, la  2 miliarde de euro, franciza La Doi Pași a crescut de la 1.200 la peste 2.300 magazin, cota de piață pe segmentul care deservește revânzătorii din comerțul tradițional a crescut de la 12% la 17%, iar cota de piață pe segmentul HoReCa s-a majorat de la 11% la 14%.

„Evoluția afacerilor METRO România a fost generată de focusul pentru dezvoltarea francizei de proximitate LaDoiPași, care astăzi numără peste 2300 de magazine, reprezentând cea mai mare comunitate de antreprenori din țară, de transformarea multicanal a businessului, cu rol esențial în  dezvoltarea industriei HoReCa și a comerțului tradițional și, nu în ultimul rând, de o dezvoltare continuă a capabilităților celor 4000 de angajați”, transmite compania.

Adrian Ariciu este doctor în economie, cu peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea și implementarea strategiilor de business, în construirea și în coachingul echipelor din sectorul de comerț, cu preponderență în industria wholesale. În perioada 2013-2017, din poziția de Chief Commercial Officer, a contribuit la transformarea modelului de afaceri METRO Ucraina.

METRO este lider internațional în comerțul de produse alimentare și nealimentare cu ridicata, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și business-urilor din zona de catering (HoReCa), precum și ale comercianților independenți (Traders).

În anul financiar 2022/23, METRO a generat vânzări de 30,6 miliarde de euro.

În România, compania a trecut anul trecut, pentru prima dată, de pragul de 10 miliarde de lei cifra de afaceri.

 

Te-ar mai putea interesa și
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane de tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 de milioane......
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile ...
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile, inclusiv iPhone-ul de la Apple Inc, pe piaţa din China au crescut în ...