Adrian Căciu: Nu riscăm să pierdem bani europeni. Dacă nu am face nimic legat de ceea ce înseamnă ajustarea fiscală, consolidarea fiscal-bugetară, am risca o amendă

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că România nu riscă să piardă bani europeni, ci riscă o amendă dacă nu se face nimic legat de ceea ce înseamnă consolidarea fiscal-bugetară, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 07 oct. 2023, 13:53
Adrian Căciu: Nu riscăm să pierdem bani europeni. Dacă nu am face nimic legat de ceea ce înseamnă ajustarea fiscală, consolidarea fiscal-bugetară, am risca o amendă

El a fost întrebat de presă, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, dacă România riscă să piardă bani europeni în următoarea perioadă.

”Nu riscăm să pierdem bani europeni. Avem negocierile cu Comisia, am discutat cu Comisia. Regulamentele spun cu totul altceva decât suspendarea fondurilor europene. Dacă nu am face nimic legat de ceea ce înseamnă ajustarea fiscală, consolidarea fiscal-bugetară, am risca o amendă, dar nu se va întâmpla lucrul acesta. Negocierile au început încă din luna august, am fost la Bruxelles împreună cu domnul ministru (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş – n.red.). Lucrurile sunt într-o zonă în care Comisia a înţeles că avem cheltuieli suplimentare legate de ceea ce înseamnă continuarea, de fapt, nu ne dorim, niciunul nu ne-am dorit să continue acest conflict din Ucraina. Sunt cheltuieli care apasă pe bugetele statelor membre”, a afirmat ministrul Adrian Câciu.

El a adăugat că, la acest moment, toată Europa are o problemă din perspectivă economică, dar ţara noastră reuşeşte să aibă în continuare creştere economică.

„Cred că lumea trebuie să pună şi în context european, aveţi cinci state europene care şi-au depăşit ţintele de deficit, state puternice. Cel puţin trei dintre ele şi-au depăşit ţintele de deficit, cele programate. Ce înseamnă aceasta ? Că economia nu a evoluat aşa cum a fost prognozată anul trecut. Evităm recesiunea, e un lucru foarte important pentru cetăţenii României, pentru companiile româneşti, mergem înainte, suntem în creştere economică, unul dintre puţinele satate care are creştere economică în acest an. Haideţi să nu mai privim lucrurile numai negativ. (…) Este un context complicat, nu este din cauza noastră, a cetăţenilor României, este un context care este creat la nivel regional, şi nu numai, la nivel mondial”, a declarat Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor în guvernul Ciucă.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat asigurări că Guvernul lucrează cu toate motoarele pentru ca lucrurile să fie într-o stabilitate din punct de vedere economic şi bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Republicanul Mike Johnson a fost reales la conducerea Camerei Reprezentanților a Congresului american
Republicanul Mike Johnson a fost reales la conducerea Camerei Reprezentanților a Congresului american
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor......
Anunț major pentru clienții Hidroelectrica: facturile cresc deja, în foarte multe cazuri. Iată noile prețuri pe care le plătești
Anunț major pentru clienții Hidroelectrica: facturile cresc deja, în foarte multe cazuri. Iată noile prețuri pe care ...
Creșterea tarifelor reglementate de rețea, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025 aduce o creștere imediată a facturilor ...
Centrala electrică de la Mintia a primit autorizația de construire, a anunțat senatorul liberal Călin Marian
Centrala electrică de la Mintia a primit autorizația de construire, a anunțat senatorul liberal Călin Marian
Centrala electrică Mass Mintia, o investiţie în valoare de 1,4 miliarde de euro, amplasată în comuna Veţel din judeţul ...
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock, în vizită la Damasc: Europa nu va finanța crearea unei noi structuri islamiste în Siria
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock, în vizită la Damasc: Europa nu va finanța crearea unei noi structuri islamiste ...
Europa nu va finanţa crearea unor noi structuri islamiste în Siria, a declarat vineri, la Damasc, şefa diplomaţiei germane ...