Adrian Negrescu, consultant economic: Intrarea deplină în Schengen oferă o gură de oxigen economiei românești

12 12. 2024
Adrian Negrescu

„Eliminarea controalelor la frontierele terestre va însemna o scădere semnificativă a costurilor logistice mai ales pentru firmele care exportă produse româneşti cu tir-urile şi camioanele, dar şi pentru importatori – costurile mai reduse de transport se vor traduce în preţuri mai mici pentru produsele importate pe această cale, din Europa. Să nu uităm că aceste controale de la frontieră, zecile de ore petrecute la coadă la vămile din Vest ne-au costat peste 2 miliarde de euro anual, potrivit estimărilor transportatorilor, iar aceste costuri le-am plătit prin preţurile mai mari din România şi prin scăderea competitivităţii produselor de export. Viza Schengen ar putea aduce un boost semnificativ în privinţa tranzacţiilor din zona produselor agricole, a transportului de marfă, a turismului, iar estimările merg către un plus de peste 2% din PIB”, a menţionat Adrian Negrescu.

În opinia sa, dincolo de optimizarea traficului rutier pe graniţa de Vest, viza Schengen ne va permite să atragem mai uşor turişti străini în ţara noastră, asta dacă reuşim să rezolvăm şi problema infrastructurii rutiere.

„Pentru turismul românesc, ar însemna un plus semnificativ în orizontul următorilor ani, o sursă suplimentară de venit şi pentru bugetul de stat. Proiecţiile economice sunt încurajatoare însă este nevoie ca, dincolo de viza Schengen, să accelerăm extinderea infrastructurii rutiere şi de cale ferată, să oferim condiţiile necesare turiştilor şi mai ales investitorilor străini să aleagă ţara noastră”, a adăugat consultantul economic.

Potrivit acestuia, relocarea business-urilor, a capacităţilor de producţie în România, ar trebui să reprezinte, pentru noul guvern, o ţintă principală, alături de crearea unui ecosistem de tip hub-uri industriale care să ofere condiţiile necesare pentru a atrage companiile interesate de reconstrucţia Ucrainei, o afacere evaluată la peste 500 de miliarde de euro.

„Viza Schengen ne oferă un avantaj istoric – rămâne ca noi să o exploatăm, printr-un sistem de taxe şi facilităţi administrative pentru investitori”, a mai spus Adrian Negrescu.

Miniştrii de Interne din ţările UE, reuniţi în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, au decis să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat postat pe website-ul consilium.europa.eu