Adrian Oros a anunțat că fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri imediat după rectificarea bugetară de săptămâna viitoare
„O parte din suprafeţele însămânţate în toamnă, adică 1,2 milioane hectare din cele 2,9 milioane hectare însămânţate în toamnă, au fost calamitate într-o proporţie mai mare de 30%, fapt pentru care fermierii vor primi despăgubiri, aşa cum am spus în luna martie. Aceste despăgubiri sunt în cuantum de aproximativ 200 de euro pe hectar şi vor fi virate în conturile fermierilor păgubiţi imediat după rectificarea de buget. Este vorba de o sumă de 1,2 miliarde de lei, care este cuprinsă într-o ordonanţă care a fost notificată, aprobată de Comisia Europeană ca schemă de sprijin”, a declarat Oros în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul a subliniat că problemele create de secetă s-au suprapus în acest an peste cele provocate de criza sanitară, astfel că a fost nevoie de o monitorizare atentă a situaţiei.
„Anul acesta a fost un an mai deosebit. Din păcate, peste criza datorată evoluţiei pandemiei COVID-19 s-a suprapus o secetă extremă şi puternică, nemaiîntâlnită în ultimii 10 ani (…). În această perioadă, la nivelul Ministerului Agriculturii am încercat să monitorizăm pe de o parte evoluţia stocurilor şi a capacităţii de procesare, pentru că nu ştiam cât va dura criza şi care vor fi consecinţele acestei crize asupra agriculturii şi industriei alimentare. Pe de altă parte, ne interesa foarte mult să monitorizăm şi preţurile. De asemenea, ne interesa foarte mult să evaluăm stocurile pentru produsele de bază”, a precizat Adrian Oros.
Ministrul Agriculturii a efectuat, vineri, o vizită de lucru în judeţul Argeş, fiind însoţit de preşedintele ANSVSA, Viorel Chioveanu.
În cadrul ședinței de Guvern de astăzi, premierul Ludovic Orban a declarat că săptămâna viitoare Guvernul va aproba rectificarea bugetară şi le-a cerut miniştrilor să vină cu fundamentări „foarte solide” pentru orice solicitare de bani.