Este oficial: Adrian Porumboiu şi-a vândut o parte din business către moldovenii de la Trans Oil
„Vă anunț că anul trecut în august mi-am vândut participaţiunile pe care le aveam în domeniul agricol – producţia vegetală și de uleiuri către SC Trans Oil prin Delta Commodity&Financial Services (DCFS) SA, cu sediul la Geneva. Ca urmare a acestei tranzacţii, toate drepturile și obligaţiile societăţii au rămas în sarcina noului proprietar”, a declarat Adrian Porumboiu într-un comunicat remis ECONOMICA.NET.
Potrivit acestuia, tranzacţia nu este însă încheiată, acest lucru urmând a avea loc atunci când Trans-Oil se va achita de toate obligaţiile contractuale pe care şi le-a asumat.
DCFS este parte a grupului agroindustrial Trans-OIL, cel mai mare comerciant de cereale şi producător de ulei de floarea-soarelui din Republica Moldova. Grupul este controlat de magnatul american cu origini gruzine Vaja Jhashi şi este activ pe piaţa din România din 2014, când a început să producă pe liniile fabricii de uleiuri Ulerom, deţinută de Adrian Porumboiu.
Porumboiu îşi derula cea mai mare parte a afacerilor din domeniul agricol prin Agrocomplex Bârlad şi Comcereal SA Vaslui, iar fabrica de ulei era operată de Ulerom SA Vaslui. Comcereal exploata în jur de 27.400 de hectare de teren în Vaslui, dar suprafaţa totală de care dispunea grupul Racova controlat de omul de afaceri se ridică la aproximativ 45.000 de hectare, mare parte arendaţi.
Grupul Racova mai includeau fabrica de ulei Ulerom Vaslui, SC R-Agro Fălciu SA şi SC Agrocomplex Bârlad SA.
Business în scădere în 2015
Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, Agrocomplex Bârlad a raportat în 2015 o cifră de afaceri în valoare de 40,9 milioane de lei, în scădere faţă de anul anterior, când a avut un rulaj de 49,7 milioane de lei. Pierderile companiei sunt în creştere abruptă ajungând în 2015 la 42,4 milioane de lei, comparativ cu 9,5 milioane de lei în 2014. Societatea are în jur de 200 de angajaţi.
În ceea ce priveşte Comcereal SA, compania a rulat anul trecut 76,3 milioane de lei, faţă de 209,3 milioane de lei în 2014 şi pierderi de 57,5 milioane de lei. Business-ul lui Porumboiu a suferit anul trecut atât din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cât şi a faptului că nu a mai beneficiat de subvenţii, urmare a unor probleme cu Agenţia de Plăţi.
de altfel, Porumboiu dă vină şi pe Guvernul Ponta pentru problemele sale, având în vedere că a fost sancţionat de APIA din cauza unei „erori umane”, după cum spune latifundiarul.
„Veți fi surprinşi că la un an de la această tranzacţie încă se mai văd amestecate lucrurile, dar asta este din cauză că avem de-a face cu o afacere de mare anvergură, cu un patrimoniu uriaș, cu foarte multe contracte şi parteneriate, cu datorii și obligații etc, etc. Din acest motiv mai apare numele meu pe portalurile instanţelor, dar asta se va încheia odată cu ultimile detalii ale tranzacţiei. Nu mai datorez nimic legat de acest domeniu, nici eu nici foştii manageri și le urez succes celor care asigura managementul actual”.
Lipsit de subvenţii timp de patru ani. „Ponta şi Constantin să mă dea îm judecată dacă au curajul”!
„Nu pot sa nu pun în acest comunicat și mulțumirile” mele faţă de doi „mari” oameni de stat: Victor Ponta, fost prim-ministru și Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii. Primul, un impostor, iar al doilea, un escroc. Și acum am să explic: lui Victor Ponta, în calitatea lui de prirn-ministru al țării, i-am trims trei memorii şi două scrisori deschise, din calitatea mea de angajator cu peste 4.000 de suflete langă mine și dări plătite la bugetul statului de sute de milioane de euro. Din această calitate i-am scris, explicat și dovedit cu acte abuzul incredibil asupra SC Comcereal. Concret, reamintesc că în decurs de cateva zile (10.03 – 13.03 2015) societatea a fost sancţionată de APIA pe anii 2012, 2013, 2014 cu suma de 17 milioane euro. O eroare umană, în România condusă de ei, costă 17 milioane de euro. Care este eroarea umană: neînregistrarea în sistemul național a unor viţei și lipsa a 17 crotali pentru tot atâtea vaci. Dar viţeii figurau în contabilitatea și documentele fermei. Mai mult, nu s-a solicitat subvenţie pe respectivii viţei nici măcar un cent, nici de la UE nici de la fondul national”.
„În privinţa escrocului de Constantin Daniel, mare lider liberal va spun ca la el sintagma liberala „prin noi înşine” înseamnă doar „eu pot să distrug ce vreau, oricum nu păţesc nimic”. Le recomand să mă dea în judecata daca au curajul. Dar fiţi siguri ca nu se va întîmpla asta”, afirmă Porumboiu.
Acestuia i se pare „scandalos” faptul că societatea Comcereal Vaslui a fost sancţionată și pentru 2015 cu 5 milioane de euro. Motivul, se întreabă retoric Porumboiu? „Pai, dacă am încasat-o trei ani la rând, mai merge și al patrulea. Aproape că nu poți cuprinde cu mintea cum de este posibil așa ceva, într-o ţară în care cu chiu cu vai mai mișcă câte o afacere pe ici pe colo. Astfel de acțiuni punitive nu pot duce decât la mari dezechilibre financiare în interłorul companiilor, la insolvenţă și la faliment. Dar, probabil asta se dorește. Asta este politica de stat din Romania: distrugere!Amărăciunea mea este mare, că de situaţia abuzivă despre care vorbesc știe și actualul prim-ministru, Dacian Ciolos, chiar înainte de a fi investit”, precizează Porumboiu.
Noi probleme la Comcereal?
Porumboiu susţine că este neplăcut surprins de faptul că proprietarii terenurilor care au arendat către grupul Racova-aflate acum în proprietatea Trans Oil- nu şi-au primit arenda. ” Sunt neplăcut surprins să aflu că mulți dintre proprietarii de terenuri, în noile condiții, nu și-au primit drepturile ce li se cuveneau prin contract, iar din cauza inerţiei acest lucru mi se reproşează mie. Acesta este suficient motiv să vin să le spun că nu mă mai ocup de această afacere și să le reamintesc că timp de 18 ani am avut o colaborare excelentă cu toată lumea. Le multumesc tuturor şi îi asigur de gândurile mele bune. Am construit cu mare pasiune și seriozitate afacerile din agricultură, acum am renunțat la o parte dine ele, dar păstrez o amintire frumoasă despre oameni și locuri şi mă simt obligat moral faţă de foştii colaboratori să-i anunț că nu mă mai ocup eu de această activitate”, mai spune Adrian Porumboiu. Potrivit acestuia, „Comcereal a fost o firma etalon în Romania şi îşi doreşte ca firma să rămână la fel.
Ce va face în continuare
Porumboiu susţine însă că va rămâne în mediul de afaceri. „Acum mă ocup doar de produse biblice – pâine, vin și lapte.”, mai spune acesta. El va continua, de asemenea, activitatea din zootehnie şi cea hotelieră. În ceea ce priveşte suprafaţa de teren pe care o mai deţine, Porumboiu susţine că tranzacţia cu Trans Oil nu este finalizată 100% şi nu poate menţiona, dar afirmă că va derula şi afaceri cu „terenuri agricole pentru zootehnie”.
Porumboiu operează începând cu 2002 fosta Intreprinderi de Industrializare a Laptelui şi produce lactate şi brânzeturi sub brandul Vio. De altfel, compania sa, SC Ilvas SA Vaslui operează cea mai mare fabrică de lactate din judeţul Vaslui, iar 80% din laptele materie primă folosit în procesare provine de la cele două ferme din cadrul grupului de firme.
De asemenea, grupul Racova administrează şi un hotel în Vaslui.
Porumboiu a învins Ministerul Agriculturii: instanţa a suspendat „amenda” Comcereal Vaslui
Imperiul agricol al lui Porumboiu a fost construit pas cu pas începând cu 1999, latifundiarul ajungând unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri ai ţării. Potrivit Topului Capital din 2015, averea lui Porumboiu este estimată la 100-105 milioane de euro, suma care îl propulsează pe poziţia a cincea în clasamentul celor mai avuţi fermieri din România.
Ştirea se actualizează