Adrian Vasilescu, BNR: Începând cu premierul, toţi miniştrii au nevoie de o profundă educaţie financiară

Directorii firmelor din România, dar și prim-ministrul și cabinetul său, au nevoie de o profundă educație fianciară, spune consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Adrian Vasilescu.
Economica.net - mie, 10 mai 2017, 07:43
Adrian Vasilescu, BNR: Începând cu premierul, toţi miniştrii au nevoie de o profundă educaţie financiară

„O altă criză nu se întrevede la orizont. Practic, cărțile care s-au scris înainte de criză vor urma să fie rescrise, pentu că nu se mai potrivesc. Părerea mea este ca în foarte mică măsură avem o preocupare pentru cărțile de economie, asa cum nu avem o preocupare pentru analize economice, sau pentru educație economică”, a declarat Adrian Vasilescu la o conferință organizată de revista Capital.

Acesta face o referire la o discuție pe care a avut-o cu ministrul pentru mediul de afaceri, Alexandru Petrescu, care a declarat că managerii nu au nevoie de educație financiară.

„De curând am avut un dialog cu domnul ministru Petrescu, care a afirmat într-o conferință la care participam și eu, că atunci când vorbim de educație financiară trebuie să ne uităm ce cursanți avem la acestea, pentru că managerii nu au nevoie de educație financiară. Replica mea a fost că în primul rând managerii au nevoie de educație financiară, și asta începând cu primul minsitru care este primul manager al țarii; de  la el în jos, toți minstri au nevoie de o profundă educație financiară”, mai spune Vasilescu.

Despre creșterile salariilor bugetarilor din următorul an, un an și jumătate, opinia lui Vasilescu este că „România nu-și permite. Indiscutabil, această mărire salarială va avea efect asupra sectorului privat care strigă acum că nu va fi posibil, dar va fi imposibil, pentru că altfel trebuie să ne uităm să vedem ce se întâmplă în lume, și vedem că istoria se repetă, orice criză vine și pleacă”.

Vasilescu mai spune că în România sunt 700.000 de firme, din care 100.000 nu-și depun bilanțul și nimeni nu știe de ele, iar din restul de 600.000, circa 40% au datorii mai mari decât întreaga lor avere, potrivit calculelor BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Unilever va garanta cel puțin trei ani condițiile de angajare ale personalului său de la divizia de înghețată din Europa
Unilever va garanta cel puțin trei ani condițiile de angajare ale personalului său de la divizia de înghețată din Europa
Producătorul de bunuri de larg consum Unilever a fost de acord să garanteze cel puţin trei ani condiţiile de angajare ale personalului de la divizia sa de îngheţată, în Europa Continentală......
FMI: Tensiunile comerciale generate de SUA vor afecta anul viitor ritmul de creștere al economiei britanice
FMI: Tensiunile comerciale generate de SUA vor afecta anul viitor ritmul de creștere al economiei britanice
Tensiunile comerciale provocate de planurile SUA privind taxele vamale vor afecta anul viitor ritmul de creştere al economiei ...
Anunț de ultimă oră! Deficitul e aproape de 3%. Ținta stabilită cu CE a devenit imposibil de atins, dar e mai bine decât anul trecut
Anunț de ultimă oră! Deficitul e aproape de 3%. Ținta stabilită cu CE a devenit imposibil de atins, dar e mai bine decât ...
Deficitul bugetar a atins aproape 3% în primele 4 luni ale acestui an, iar țina asumată în fața CE, de 7% pe tot anul, ...
Bruxelles-ul lovește și mai tare producătorii de petrol și gaze din România, de la care așteaptă să elibereze continentul de gazul rusesc. A crescut cota obligatorie de stocare a CO2, costurile sunt de miliarde de euro
Bruxelles-ul lovește și mai tare producătorii de petrol și gaze din România, de la care așteaptă să elibereze continentul ...
Petrom și Romgaz, cei doi producători de petrol și gaze ai României, vor fi obligați ca, la nivelul anului 2030, să ...