Adriean Videanu și Ioan Niculae au fost achitați definitiv în dosarul delapidării Romgaz

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv miercuri achitarea omului de afaceri Ioan Niculae şi a fostului ministru al Economiei Adriean Videanu pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în dosarul Romgaz - Interagro, în care prejudiciul calculat de procurori se ridica la peste 60 de milioane de euro, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 29 mai 2024, 17:11
Adriean Videanu și Ioan Niculae au fost achitați definitiv în dosarul delapidării Romgaz

Aceştia primiseră soluţie de achitare şi la instanţa de fond, în decembrie 2022, pe motiv că „fapta nu există”, iar miercuri completul de cinci judecători a respins, cu majoritate, apelurile declarate de DIICOT şi compania Romgaz.

A existat şi o opinie separată a unui judecător din complet, care aprecia că apelurile declarate de DIICOT şi Romgaz sunt fondate şi nu se impunea achitarea, ci încetarea procesului penal şi obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului.

În acest dosar a fost implicat şi fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, însă Parlamentul a respins în două rânduri, în 2013 şi 2015, cererea DIICOT de a-l pune sub urmărire penală.

Pe parcursul procesului, judecătorii au exclus mai multe probe strânse de procurori şi interceptări realizate de SRI, punând în aplicare decizii ale Curţii Constituţionale, prin care a fost stabilit că nu se pot folosi în dosarele penale interceptări realizate în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.

În esenţă, acuzaţiile DIICOT se referă la faptul că firma lui Ioan Niculae, Interagro (care operează mai multe combinate de îngrăşăminte chimice) a primit nelegal gaze din producţia internă a României la preţuri foarte mici, respectiv aproximativ un sfert din preţul practicat pe piaţă.

Pe 9 iunie 2017, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ioan Niculae, Marin Mirea, Dan-Victor Alesandru, Viorel Palaşcă, Adriean Videanu, Ioana Apan, Alpar Kramer, Francisc Toth, Lucian Adrian Stancu, Marius Leonte Veza, Lucia Ionaşcu şi firma SC Interagro SA, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Procurorii susţin că, la începutul anului 2005, Ioan Niculae, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC Interagro SA Bucureşti, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu Marin Mirea, fost administrator al societăţii şi consilier pe probleme energetice al lui Niculae, şi cu Alpar Kramer, director comercial/marketing la Romgaz.

„Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, grupul infracţional organizat ar fi fost sprijinit şi de alţi inculpaţi care au acţionat la realizarea scopului grupului infracţional: Dan-Victor Alesandru (fost secretar de stat în Ministerul Economiei în cursul anului 2005 şi ulterior reprezentant de facto al SC Interagro SA), Adriean Videanu (ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010), Viorel Pleaşcă (secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei în perioada 2007 – decembrie 2008) şi Ioana Apan (funcţionară în cadrul Ministerului Economiei şi membru în cadrul AGA, respectiv preşedinte CA Romgaz SA).

Grupul infracţional organizat ar fi funcţionat până la sfârşitul anului 2010 şi ar fi urmărit obţinerea de beneficii materiale de către liderul grupului prin intermediul societăţii controlate de acesta – SC Interagro SA”, susţine DIICOT.

Grupul ar fi urmărit şi realizat delapidarea SNGN Romgaz SA, în sensul obţinerii de gaze naturale la preţuri inferioare celor practicate în mod normal, prin obţinerea în mod ilicit de discounturi comerciale pe care SC Interagro SA nu era îndrituită să le primească.

Conform DIICOT, grupul l-a avut ca lider pe Ioan Niculae şi o structură determinată, structurată pe paliere de comandă şi în unele cazuri şi de execuţie la nivelul fiecărei entităţi juridice implicate în cauză: SC Interagro SA – palierul de comandă – Ioan Niculae, palierul de execuţie – Marin Mirea şi Dan Victor Alesandru; Ministerul Economiei – palierul de comandă – Adriean Videanu, palierul de execuţie – Viorel Palaşcă şi Ioan Apan; Romgaz SA – palierul de comandă – Alpar Kramer şi alţi doi suspecţi, în prezent decedaţi.

Procurorii mai susţin că membrii grupului au aplicat o strategie pe termen lung pentru a obţine o cantitate de gaze naturale de la Romgaz, fără ca acestea în fapt să fie plătite, sub disimularea că pentru gazele livrate au fost acordate discounturi.

„S-a reţinut că scopul asumat al grupării infracţionale iniţiate, constituite şi coordonate de către Ioan Niculae, reprezentant al persoanei juridice inculpate SC Interagro SA, a fost obţinerea ilegală a unor mari cantităţi de gaze naturale, cu precădere din producţia internă la preţuri cu mult mai mici decât cele practicate de SNGN Romgaz SA cu ceilalţi parteneri de afaceri, delapidând Romgaz SA prin însuşirea pentru SC Interagro SA a unei cantităţi de gaze echivalente a valorilor totale a discounturilor acordate”, explică anchetatorii.

DIICOT mai arată că grupul constituit şi condus de Ioan Niculae ar fi avut ca scop obţinerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producţia internă, care se comercializează la preţuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată preţul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1.000 mc de gaze din producţia internă şi aproximativ 500 dolari pe 1.000 mc gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producţia internă şi gaze naturale din import, la un preţ mediu).

Conform anchetatorilor, Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri la nivelul conducerii Ministerului Economiei, acţionar majoritar la Romgaz SA, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate.

„Prin emiterea ordinelor de ministru şi prin elaborarea de memorandumuri s-a încercat crearea unei aparenţe de legalitate a faptului că reducerile comerciale se acordă în mod egal şi nediscriminatoriu tuturor marilor consumatori de gaze naturale din România. În realitate aceste prevederi din ordine, memorandumuri au fost emise pentru a susţine realizarea scopului pentru care grupul infracţional organizat a fost constituit. Dovada faptului că aceste facilităţi au fost acordate exclusiv pentru susţinerea interesului SC Interagro SA, facilităţi care s-au întemeiat pe influenţele inculpatului Ioan Niculae în rândul funcţionarilor guvernamentali, rezultă şi din împrejurarea că ceilalţi doi consumatori industriali similari, respectiv Azomureş SA Târgu Mureş şi Electrocentrale-ELCEN-Bucureşti SA, nu au beneficiat, necondiţionat, de reduceri de preţ în aceeaşi perioadă, deşi datoriile restante ale acestora erau cu mult mai reduse decât ale SC Interagro SA”, mai explică DIICOT.

Anchetatorii menţionează, totodată, că în domeniul gazelor naturale, în perioada în care Adriean Videanu a fost ministru al Economiei (decembrie 2008 – octombrie 2010), a fost iniţiată şi aprobată în Guvern OUG 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009, prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producţie internă, al căror cost era cuprins între 1/4 şi 1/3 din preţul gazelor naturale din import.

„Prin actele emise (ordine, memorandumuri), sub aparenţa legalităţii şi opozabilităţii erga omnes, s-au creat modalităţi de realizare a scopului infracţional, acordându-se reduceri comerciale, precum şi posibilitatea/dreptul de achiziţionare de gaze naturale doar din producţia internă la care a avut acces SC Interagro SA, aproape în mod necondiţionat, fără îndeplinirea cumulativă şi efectivă a condiţiilor prevăzute în acestea”, mai precizează DIICOT.

Potrivit DIICOT, prejudiciul adus Romgaz se ridica la suma de 282.630.330 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Concedieri colective la fabrica Fujikura din Dej. Peste 200 de oameni vor fi puşi pe liber
Concedieri colective la fabrica Fujikura din Dej. Peste 200 de oameni vor fi puşi pe liber
Aproximativ 230 de angajaţi ai fabricii Fujikura din Dej urmează să fie disponibilizaţi în cadrul unor măsuri de reorganizare a activităţii companiei. Concedierile ar urma să înceapă în......
DIICOT: 43 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, în Bucureşti şi două judeţe
DIICOT: 43 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, în Bucureşti şi două judeţe
Procurorii DIICOT, împreună cu poliţişti de la Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Poliţiei Capitalei, ...
Danemarca: Noi drone au survolat obiective militare; Germania va contribui la asigurarea securităţii summitului informal al UE de săptămâna viitoare
Danemarca: Noi drone au survolat obiective militare; Germania va contribui la asigurarea securităţii summitului informal ...
Noi drone au fost observate deasupra unor obiective militare din Danemarca în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru ...
Metroul de Otopeni: Metrorex ar putea lansa până la finalul anului licitația pentru achiziția trenurilor
Metroul de Otopeni: Metrorex ar putea lansa până la finalul anului licitația pentru achiziția trenurilor
Licitația aferentă Pachetului 3.2 – Material rulant pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiții „Legătura ...