ADS are 8.500 ha de teren agricol neproductiv ce poate fi folosit pentru producția de energie verde

07 11. 2023
fotovoltaice servelect 44365

După cum a scris Economica, Agenția Domeniilor Statului ( ADS) a identificat aproximativ 8.500 ha de teren agricol neproductiv ce ar putea fi folosite pentru înființarea de centrale electrice eoliene sau fotovoltaice. Cele mai importante suprafețe se află în județul Constanța, 2.738 ha, în județul Brăila, 1.550 ha, și în județul Argeș, 1.222 ha. La acestea se adaugă circa 76.000 ha, terenuri agricole clasele IV și V, adică cele mai slabe din punct de vedere al bonității agricole. Cele mai importante suprafețe se află în județul Călărași, 26.625 ha, în județul Sibiu, 9.377 ha, și județul Dolj, 4.906 ha.

Ca parte a Planului REPowerEU, aceste suprafețe vor fi identificate cu exactitate și vor fi efectuate studii pedologice privind calitatea terenurilor pentru ca numai acelea care nu sunt propice pentru producția agricolă să fie destinate altor activități, precum producția de energie „verde”.

În prezent, terenurile statului administrate de ADS pot fi folosite doar pentru activități agricole. Prin Planul REPowerEU se are însă în vedere modificarea legislației pentru a permite încadrarea ca „zone de accelerare pentru RES (surse de energie regenerabilă)” a acelor terenuri aflate în proprietatea statului român şi administrate de ADS, care sunt clasificate ca fiind neproductive/degradate astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru producţia de energie din surse regenerabile.

Terenurile proprietate de stat, aflate în administrarea ADS, identificate ca fiind neproductive sau de calitatea IV și V, denumite „zone de accelerare RES”, vor fi înscrise în Registrul Unic de Inventariere al Terenurilor Neproductive. Înființarea acestui Registru este primul pas prevăzut de Planul REPowerEU în cazul proiectelor de investiții în energie regenerabilă și este responsabilitatea Agenției Domeniilor Statului.

„Studiile pedologice sunt extrem de importante, pentru că ele vor arăta, efectiv, ce suprafețe vor putea fi incluse în Registru. Fără a neglija celelalte responsabilități, ADS se concentrează pe activitățile premergătoare Planului REPowerEU pentru că, după aprobarea lui de către Comisia Europeană, va fi timp limitat pentru implementare. Și nu vrem să pierdem banii pentru aceste proiecte”, a declarat directorul general al ADS, Florin Nicolae.

Citește și