Advertiserii au investit anul trecut 21,7 milioane de euro în publicitatea online

Valoarea pieţei de publicitate online din România a fost anul trecut de 21,7 milioane de euro, cu 7% peste nivelul raportat cu un an în urmă.
Alina Stanciu - lun, 28 mai 2012, 08:05
Advertiserii au investit anul trecut 21,7 milioane de euro în publicitatea online

Valoarea raportată a pieţei de publicitate online din România a fost anul trecut de 91,8 milioane de lei (21,7 milioane de euro), cu 7% peste nivelul din 2010,  potrivit studiului ROADS („Romanian Online Advertising Study”) derulat de IAB România şi PwC România. Cu toate acestea, în termeni comparabili din punct de vedere al numărului de publisheri care au participat la studiu,  veniturile din 2011 au scăzut cu 7,3% comparativ cu anul anterior. La anchetă au participat 22 de companii, cu patru mai multe faţă de 2010.

Mai mulţi publisheri

“Este îmbucurător că an de an sunt din ce în ce mai mulţi publisheri care participă la ROADS. Cu toate acestea, mai sunt câţiva jucători importanţi care lipsesc, şi nu mă refer doar la cei internaţionali. În acelaşi timp, este puţin îngrijorător faptul că grupul de referinţă a înregistrat o scădere faţă de 2010, acesta fiind format preponderent din publisheri români. Am putea pune aceasta scădere pe seama recesiunii anunţate pentru ultima parte a anului trecut şi începutul acestui an, însă este cel puţin la fel de posibil ca o parte din bugetele de publicitate online să se fi redirecţionat către companiile internaţionale, care nu se numără printre cei care raportează cifre pentru ROADS.” a explicat Cristian Petriceanu, Presedintele IAB România. 

Ritm moderat de dezvoltare

„În condiţiile în care piaţa media se confruntă încă cu o situaţie dificilă, în ciuda reducerii numărului publicaţiilor scrise, care ar fi trebuit să ducă la o suplimentare a veniturilor pentru cele rămase, piaţa publicităţii online a înregistrat totuşi o creştere de 7 procente în 2011. Ritmul de dezvoltare al pieţei publicităţii online ar putea părea moderat. Dacă însă îl comparăm cu situaţia existentă în 2007, primul an pentru care PwC România a derulat studiul ROADS pentru IAB România, observăm că ritmul mediu anual de creştere al valorii raportate a pieţei a fost de 21,2%. Astfel, piaţa publicităţii online a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate de dezvoltare comparativ cu alte sectoare în aceşti ultimi 5 ani”, susţine şi Ruxandra Băndilă, Director, Marketing, Comunicare şi Business Development, PwC România.

Veniturile din semestril doi

Veniturile înregistrate de cele 22 de companii participante la studiu în semestrul al 2-lea al anului 2011 se ridică la 48 milioane lei, înregistrând o creştere de 10% comparativ cu semestrul 1 al aceluiaşi an şi cu 9% mai mari decât veniturile înregistrate în acelaşi semestru al anului 2010. Raportat la grupul de referinţă al anului 2010, valoarea pieţei de publicitate online în semestrul 2 din 2011 a crescut cu 8,8% faţă de semestrul 1 însă a înregistrat o scădere cu 5.6% comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2010.

Telecomul, cel mai activ sector

 În ceea ce priveşte valoarea investiţiilor în publicitate online pe domenii de activitate, spre deosebire de primul semestru al anului trecut, în a doua jumătate a anului sectorul Telecom deţine supremaţia, secondat la o distanţă considerabilă de sectorul Financiar şi cel Auto. De asemenea, ca şi în ultimii 2 ani, Telecom-ul este sectorul care conduce clasamentul valorii anuale a investiţiilor în publicitatea online. 

Studiul derulat de IAB România şi PwC structurează investiţiile în publicitatea online din România în funcţie de formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe internet, precum şi în funcţie de lunile din fiecare semestru pentru determinarea sezonalităţii. În cadrul ROADS sunt raportate de către participanţi veniturile nete, aşa cum sunt facturate de către publisherii care vând direct propriul portofoliu de site-uri sau de către regii.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...