Aegon: Veniturile din asigurări de viaţă au crescut cu 28%, în primul semestru din 2014

Economica.net
11 09. 2014
aegon_reclame_69749400

Aegon a preluat în perioada aprilie – iunie 2014 aproape 21.000 de poliţe de asigurări de viaţă de la Eureko, ajungând astfel la un portofoliu de aproximativ 40.000 de contracte.

Totodată, la creşterea numărului de poliţe au contribuit şi canalele de distribuţie ale companiei, respectiv Banca Transilvania, divizia Aegon Private Investments şi reţeaua de agenţii proprii Aegon Office, cu sedii în Cluj-Napoca şi Bucureşti, precizează compania de asigurări.

Din totalul primelor brute subscrise, asigurările tradiţionale au avut o pondere de aproape 75%, în timp ce asigurările unit-linked au reprezentat un sfert din portofoliu.

‘Rezultatele înregistrate de Aegon în primele şase luni ale anului ne confirmă că ne aflăm pe drumul cel bun în a ne îndeplini obiectivele, în condiţiile în care piaţa de asigurări de viaţă a raportat o scădere în perioada amintită. Pe lângă preluarea unui portofoliu important de clienţi de la Eureko, suntem încântaţi şi de creşterea organică obţinută prin intermediul canalelor proprii de distribuţie, pe care dorim să le diversificăm în continuare’, a declarat directorul general al Aegon România, Sânziana Maioreanu.
La nivel global, Grupul Aegon a raportat în primul semestru din 2014 o creştere de aproape 5% a subscrierilor, până la un total de 2,066 miliarde euro. Asigurătorul avea, la finalul lunii iunie, o rată a solvabilităţii de 211% şi lichidităţi de 1,7 miliarde euro.