AEI: Principala cauză a sărăciei energetice în România este ineficienţa energetică
De asemenea, politicile antisărăcie energetică derulate în ultimii 30 de ani s-au bazat aproape exclusiv pe subvenţii şi preţuri reglementate, aspect care nu a avut efectul scontat, iar sărăcia energetică a crescut, scrie Agerpres.
„România se găseşte alături de Lituania, Croaţia, Bulgaria şi Slovacia în rândul ţărilor cu sărăcie energetică mare. În România se desprinde că principala cauză a sărăciei energetice este ineficienţa energetică, urmată de veniturile minime reduse ale populaţiei şi doar în ultimă fază legată de preţ. Cu toate acestea în România singura măsură măsură energetică aplicată a fost exclusiv bazată pe scăderea preţului la gaze, element care nu a stimulat reducerea ineficienţei energetice (cauza principală a sărăciei energetice în România), ci creşterea acesteia aspect care a menţinut sărăcia energetică şi chiar a accentuat fenomenul”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Potrivit sursei citate, analizând Matricea Sărăciei Energetice din cadrul Studiului AEI, se poate desprinde ideea că sărăcia energetică este determinată în principal de veniturile reale mici ale românilor, care au scăzut în ultimii 3 ani puternic erodate de inflaţie, şi pierderile energetice mari ale clădirilor din România.
„Analizând situaţia preţurilor efectiv achitate conform datelor Eurostat/AEI pentru populaţie, pentru perioada S1 2020 – S1 2023, putem observa că România se plasează în UE pe: locul 5 sub aspectul preţului gazelor naturale medii achitate de consumatorul final, după ce s-a scăzut compensarea realizată de statul român; locul 12 la creşterea preţurilor efectiv achitate de populaţie; locul 9 sub aspectul nivelului preţului, achitat efectiv de populaţie după ce s-au scăzut compensaţiile acordate de autorităţi; locul 21 în topul european al creşterii preţului la energie electrică între 2020 şi 2023 la populaţie, dacă considerăm preţul efectiv plătit de populaţie; locul 6 la creşterea costurilor cu energia în contractele de gaze şi energie electrică, într-o gospodărie între S1 2020 – S1 2023; locul 22 în ceea ce priveşte resursele alocate pentru criza energetică”, arată documentul AEI.
Românii au avut, în anul 2022, costuri în medie cu 93% mai mari cu energia în gospodărie (gaze naturale şi energie electrică) decât în anul 2020, iar anul 2023 costurile au fost mai mari cu 83%.
În aceste condiţii, măsurile propuse de AEI pentru reducerea sărăciei energetice în România sunt limitarea ineficienţei energetice, creşterea veniturilor populaţiei şi limitarea creşterii preţului la gaze şi energie.