AEP l-a sancționat pe primarul Constanței cu 2.200 de lei pentru că nu a sigurat un număr de cinci urne distincte în secțiile de vot

08 06. 2024
Vergil Chitac

Chiţac a fost sancţionat pentru că în secţiile de votare din municipiul reşedinţă nu au fost asigurate câte cinci urne distincte pentru fiecare buletin de vot, ci câte trei, prevăzute în interior un perete despărţitor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ, Vlad Jipa, în urma sesizărilor primite au fost verificate două secţii de votare, reieşind că cele reclamate se confirmă.

„La ora 18:00 vom verifica cele 211 secţii de votare din municipiul Constanţa. Verificările vor fi efectuate de către preşedinţii secţiilor de votare, care vor trimite planşe foto către AEP”, a mai spus reprezentantul BEJ.

În dimineaţa zilei, Primăria Constanţa a postat pe pagina de Facebook că „asigură toţi cetăţenii cu drept de vot din municipiul Constanţa că procesul de votare din data de 9 iunie este sigur, corect şi facil”.

„Reprezentanţii Primăriei Constanţa au transmis către AEP şi BEC solicitări de clarificare în legătură cu organizarea urnelor în secţiile de votare. Concomitent, serviciile primăriei asigură transportul şi montarea, în fiecare secţie de vot de pe raza municipiului Constanţa, a câte cinci (5) urne distincte, una pentru fiecare tip de buletin de vot în parte”, au mai spus reprezentanţii administraţiei locale.