Aeroportul Brașov – Ghimbav: Ministrul Transporturilor emite ordin pentru certificarea ca aeroport internațional

26 05. 2023
brasov airport2

„Astăzi, 26 mai 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:

Ordin al viceprim-ministrului, ministrului transporturilor și infrastructurii privind aprobarea certificării ca aeroport internațional a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav”, se arată pe site-ul instituției.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 6 iunie 2023.

„Luând notă de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1325/2002 privind aprobarea deschiderii punctului internațional de trecere a frontierei de stat și a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Internațional ”Brașov – Ghimbav”, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

Având în vedere Raportul nr. 8274 din 22.05.2023 privind îndeplinirea condițiilor de certificare ca aeroport internațional a Aeroportului Internațional ”Brașov-Ghimbav”, întocmit de comisia de evaluarea numită prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 904/11.04.2023,

În temeiul art.1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare și al art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

Viceprim – ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul O R D I N:

Art. 1 – Se aprobă certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului Internațional ”Brașov – Ghimbav”.

Art. 2 – Prezentul Ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în textul proiectului de act normativ.

Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a anunțat miercuri că au fost finalizate toate lucrările de construcţii şi instalaţii necesare infrastructurii aeroportuare şi asigurării serviciilor de navigaţie aeriană de la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav.  Cel mai nou aeroport din România își va deschide porțile pentru călători luna viitoare.

IATA (Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni) a emis pe 12 mai documentul oficial de alocare a codului de locație de aeroport pentru Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Astfel, codul IATA al Aeroportului Brașov este GHV.

Codul IATA al aeroporturilor este folosit pentru introducerea destinației AIBG în sistemele de rezervare a zborurilor programate de către companiile aeriene, sisteme care facilitează vânzarea biletelor de avion prin platforme și agenții acreditate IATA.

Primele zboruri de pe cel mai nou aeroport din România sunt programate începând cu data de 15 iunie. Până în prezent, au fost anunțate zboruri charter, dar și curse ce vor fi efectuate regulat de către companii precum Dan Air și Wizz Air.