Aeroportul din Amsterdam a fost redeschis după o alertă cu bombă

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a fost redeschis traficului aerian în după-amiaza de miercuri, după ce o bombă rămasă din cel de-al Doilea Război Mondial, găsită în apropierea aeroportului, a fost dezamorsată, iar într-un incident separat, o posibilă deturnare a unui avion a fost infirmată, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 29 aug. 2012, 20:40
Aeroportul din Amsterdam a fost redeschis după o alertă cu bombă

Aeroportul, unul dintre cele mai aglomerate ale Europei, fusese închis parţial după descoperirea bombei lângă Terminalul C, care deserveşte zboruri către destinaţii europene. S-au înregistrat mai multe zboruri anulate şi întârziate.

La câteva ore după descoperirea bombei, ministrul olandez al Apărării a ordonat ca două avioane de vânătoare F-16 să escorteze un avion al companiei spaniole low-cost Vueling, care pierduse contactul cu turnul de control şi se bănuia că ar fi fost deturnat, ipoteză infirmată după aterizarea avionului pe aeroportul Schiphol.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Schiphol a fost un aeroport militar şi a fost bombardat atât de germani la începutul conflictului, cât şi ulterior de aliaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul din România în care încep să circule din 1 aprilie autobuze electrice
Orașul din România în care încep să circule din 1 aprilie autobuze electrice
Marți, 1 aprilie 2025, vor intra în circulație primele autobuze electrice în Galați, informează luni Primăria orașului de la Dunăre. Achiziționate prin PNRR, cele 42 de autobuze electrice......
Incertitudine sau oportunitate? TOP investiții în pre-vânzări crypto în piața actuală
Incertitudine sau oportunitate? TOP investiții în pre-vânzări crypto în piața actuală
Incertitudinea mare pe piața crypto continuă, deși săptămâna trecută criptomonedele începuse să dea semne de redresare. ...
Eugen Bunea este noul vicepreședinte executiv al Exim Banca Românească. El va coordona Divizia Operațiuni și IT și Direcția de Redresare și Rezoluție Bancară
Eugen Bunea este noul vicepreședinte executiv al Exim Banca Românească. El va coordona Divizia Operațiuni și IT și ...
Eugen Bunea se alătură conducerii executive a Exim Banca Românească și își începe activitatea de vicepreședinte ...
Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a încheiat 2024 cu afaceri de 81 de milioane de euro, în scădere cu 14% față de 2023
Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a încheiat 2024 cu afaceri de 81 de milioane de euro, în scădere cu ...
Isopan Est, liderul pieței de panouri sandwich din România, a anunțat o cifră de afaceri de 81 de milioane de euro pentru ...