Aeroportul din Iaşi estimează un trafic de 1,2 milioane de pasageri pentru acest an

Economica.net
29 04. 2017
aeroport_iasi_00767100

Aeroportul International Iasi estimează un trafic de un milion – 1,2 milioane de pasageri până la sfârşitul lui 2017, fără a lua în calcul noile curse anunţate, ci doar creşterea frecvenţelor pentru anumite rute existente, potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului, remis ECONOMICA.NET

Numărul celor care au călătorit cu avionul de la/spre Iaşi anul trecut a fost de 882.600 de pasageri, creşterea fiind de aproximativ 132% faţă de traficul înregistrat în 2015.

„Următorul pas este realizarea unei infrastructuri de terminal care să poată susţine fluxul de pasageri şi vom continua demersurile pentru extinderea portofoliului de rute, precum şi crearea unei legături cu un hub mondial, existând totodată posibilitatea ca şi alte companii aeriene sa investească la Iaşi”, spun reprezentanţii aeroportului. 

Investiţii se vor face într-o parcare extinsă, dar şi în spaţiile destinate activităţilor conexe. În plus, vor fi create legături rutiere cu puncte de interes ale oraşului. Autorităţile ieşene mai au în plan şi realizarea unei infrastructuri cargo, ce se adresa inclusiv pentru Republica Moldova şi Ucraina, proiect ce va avea un impact puternic asupra economiei locale.

„Totodată, avem în plan construirea, în apropierea aeroportului, a unei unităţi de mentenanţă pentru aeronave. Proiectul companiei Aerostar Bacău va crea noi locuri de muncă pentru ieşeni, va asigura un plus de siguranţă şi confort pentru operatorii aerieni şi, evident, va atrage noi investitori în zona noastră”, mai spune oficialii aeroportului.