Aeroportul din München suspendă din nou zborurile din cauza ploii îngheţate şi a poleiului

05 12. 2023
pexels-photo-706050

Un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat pentru DPA că toate pistele erau acoperite de polei din cauza ploii îngheţate. Prin urmare, nu vor avea loc decolări şi aterizări de la începutul operaţiunilor, la ora locală 06:00 (05:00 GMT), până cel puţin la ora 12:00.

Potrivit programului online cu sosirile şi plecările de pe acest aeroport, toate zborurile listate erau anulate sau amânate pentru o dată ulterioară.

„Zonele de operare vor fi degivrate în prima jumătate a zilei. Planul este de a permite reluarea traficului aerian de la prânz”, au scris reprezentanţii aeroportului pe pagina oficială de internet.

„Cu toate acestea, se poate presupune că majoritatea zborurilor vor trebui, de asemenea, anulate în restul zilei din motive de siguranţă”, se precizează în text.

Această nouă sistare a operaţiunilor de zbor vine la doar 48 de ore după ce aeroportul şi-a reluat activitatea în urma unei închideri de două zile provocată de căderile abundente de zăpadă.