Aeroportul din Viena plănuieşte să construiască cea mai mare centrală fotovoltaică din Austria

18 03. 2021
fotovoltaice_mari_24077200

Potrivit unui comunicat publicat miercuri, în total, aproximativ 30 de milioane de kilowaţi oră de energie solară ar trebui să fie generată anual împreună cu instalaţiile existente. Aceasta corespunde cu aproximativ o treime din consumul de energie al aeroportului, care doreşte să se apropie de obiectivul său de „a deveni primul aeroport cu emisii zero de CO2 din Europa în câţiva ani”.

Cu toate acestea, înainte de proiectarea panoului, vor trebui îndeplinite cerinţele stipulate de Ministerul pentru Protecţie Climatică, Protecţia Mediului, Energie, Mobilitate, Inovaţie şi Tehnologie.

Sistemul va fi instalat „pe un spaţiu foarte restrâns în imediata apropiere a pistelor”, a explicat Gunther Ofner, CEO al consiliului administraţie al Aeroportului Internaţional din Viena.

Proiectul reprezintă „o sinergie ideală”. Aeroportul din Viena este cel mai bun exemplu al modului în care se îmbină afacerile de succes şi protecţia mediului, a declarat secretarul de stat Magnus Brunner, din partea Partidului Popular Austriac (OVP).