Aeroportul din Viena va oferi, începând de luni, teste coronavirus pasagerilor

Aeroportul din Viena va oferi de luni teste de coronavirus pentru pasageri, care să fie făcute în incintă, ceea ce i-ar ajuta pe aceştia ca în cazul în care rezultatul este negativ să evite carantina, relatează News.ro.
Economica.net - Dum, 03 mai 2020, 13:31
Aeroportul din Viena va oferi, începând de luni, teste coronavirus pasagerilor

Pasagerilor care vin în Austria li s-a cerut să prezinte un certificat medical emis de cel mult patru zile şi din care să reiasă că nu sunt infectaţi cu Covid-19, în caz contrar ei intrând în carantină pentru 14 zile.

De luni, potrivit News.ro, pasagerii vor putea fi supuşi unui test de diagnostic molecular pentru Covid-19 la aeroport şi vor primi rezultatul în două sau trei ore.

“Astfel, deplasarea cu avionul, indiferent dacă este vorba de călătorii de afaceri sau urgente, va deveni mai sigură şi mai uşuară”, se arată într-un comunicat al aeroportului.

Luna trecută, Emirates, în coordonare cu Autoritatea de Sănătate din Dubai, a anunţat că este prima companie aeriană care le face pasagerilor teste rapide pentru coronavirus.

Te-ar mai putea interesa și
Cum va fi afectată România de creșterea preţurilor şi noua politică a SUA – Analiză EY România
Cum va fi afectată România de creșterea preţurilor şi noua politică a SUA – Analiză EY România
Creşterea preţurilor şi posibilele măsuri punitive din partea SUA ar putea afecta economia românească, în special sectoarele care colaborează strâns cu piaţa americană, susţine Alex......
Soia se ieftinește cu 15% în 2025 în contextul războiului comercial SUA – China
Soia se ieftinește cu 15% în 2025 în contextul războiului comercial SUA – China
Soia este inclusă în măsurile comerciale de retorsiune luate de China împotriva Statelor Unite. China este cel mai mare ...
Proiect aprobat. ASF va lua circa 20 de milioane de euro pentru transformarea digitală a instituției
Proiect aprobat. ASF va lua circa 20 de milioane de euro pentru transformarea digitală a instituției
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arbitrul asigurărilor, pensiilor private și al pieței de capital, anunță ...
The Beatles – Sony Pictures a anunţat distribuţia celor patru filme dedicate legendarei trupe
The Beatles – Sony Pictures a anunţat distribuţia celor patru filme dedicate legendarei trupe
Studiourile Sony Pictures au anunţat că vor lansa în aprilie 2028 patru lungmetraje pentru marele ecran despre povestea ...