Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va investi 43 de milioane de lei în echipamente de siguranță și securitate

Directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanuau semnat astăzi, la București, două noi contracte de finanțare din fonduri europene în valoare de aproximativ 43 de milioane de lei pentru implementarea unor proiecte de creștere a siguranței pasagerilor și personalului de pe aeroport.
Ion Dobreanu - mie, 02 nov. 2022, 16:36
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va investi 43 de milioane de lei în echipamente de siguranță și securitate

98% din valoarea celor două contracte este asigurată de la Uniunea Europeană și Bugetul de Stat, iar contribuția Aeroportului Internațional Cluj este de 2%.

Cele două proiecte sunt „Creșterea siguranței și securității pasagerilor pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj – Asigurarea securității pasagerilor pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj” și „Echipamente şi sisteme de control securitate pentru pasageri, bagaje şi marfă” și au ca obiectiv dotarea Aeroportului Internațional Cluj cu echipamente de ultimă generație care vor crește gradul de securitate și siguranță al pasagerilor și al operațiunilor specifice aviației civile.

În urma implementării proiectelor, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va dispune de un sistem de control de securitate pentru pasageri, bagaje și marfă care va contribui la reducerea timpului de așteptare la controlul de securitate și va eficientiza fluxul de procesare a bagajelor.

„La finalizarea celor două proiecte, pentru care am semnat astăzi contractele de finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Aeroportul Internațional Cluj va dispune de noi facilități pentru pasageri, operatorii aerieni și ceilalți parteneri. Noile echipamente pe care le vom achiziționa vor duce la creșterea gradului de singuranță și securitate pe aeroport, în acord cu standardele internaționale din domeniul aviației civile”, a declarat David Ciceo.

Valoarea totală a proiectului „Creșterea siguranței și securității pasagerilor pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj – Asigurarea securității pasagerilor pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj” este de 35.992.492,22 de lei, iar valoarea totală a proiectului „Echipamente şi sisteme de control securitate pentru pasageri, bagaje şi marfă” este de 7.663.645,51 de lei.

Cele două proiecte sunt cofinanțate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...