Aeroportul Internaţional Sibiu, afectat după anunţata plecare a companiei Ryanair din 2023 – director
Ryanair a început să renunţe la rutele de la Sibiu încă de o lună de zile, scrie Agerpres.
„Nu am primit un document, am avut discuţii prin videoconferinţă în care ne-au anunţat (…) Ei mai au trei rute pe care le operează sezonul ăsta de iarnă, adică până la finalul lui martie, când se închid şi acele rute, iar celelalte le-au închis deja de vreo lună jumate – două”, a explicat directorul AIS, Marius Gîrdea.
Plecarea Ryanair de pe AIS înseamnă o pierdere evaluată la 24.000 de pasageri pe perioada verii, când avea maxim de transport la Sibiu.
„Ne afectează, pentru că în vara asta au avut 9 destinaţii, cu 2 frecvenţe pe săptămână, ceea ce înseamnă 18 zboruri în fiecare săptămână, ceea ce nu e puţin, la nivel de lună, asta înseamnă undeva la 80 de zboruri, la capacitatea lor, dacă punem 150 de pasageri pe sens, adică 300 de pasageri la fiecare aterizare – decolare ori 80 înseamnă 24.000 de pasageri pe lună, în lunile de vară”, a precizat Marius Gîrdea.
Potrivit directorului AIS, Ryanair renunţă să mai opereze la Sibiu, din cauză că nu avea ocupate în proporţie de 90 la sută, aeronavele, la fiecare decolare. Cea mai rentabilă cursă operată de Ryanair la Sibiu a fost cea de Corfu (Grecia), vara.
Ryanair beneficia la Sibiu de reduceri de până la 50 % la tarifele aeroportului. Compania irlandeză
„Ei nu au accesat la noi ajutoare de stat, pe alte aeroporturi au avut stimulente de genul acesta. La noi aveau în contract, politica comercială de stimulare de rute noi şi beneficiau de o serie de discount-uri la tariful de aterizare şi cel de pasager, la cel de aterizare, 50 % şi la pasageri, 40 %”, a arătat Marius Gîrdea.
Înainte de a decide că pleacă de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, Ryanair a solicitat să fie sprijinit financiar ca să mai opereze rutele de aici.
„Asta a fost şi una din solicitările lor, să încercăm să-i sprijinim financiar, dar eu cred că pentru noi, pentru aeroport nu este sănătos mecanismul acesta, adică poate funcţiona o perioadă, dar ce faci după aceea”, a declarat Marius Gîrdea.
AIS speră ca în 2023, o altă companie low-cost, Wizz Air, să preia o parte din rutele operate de Ryanair sau să dezvolte şi altele şi să pornească activitatea la Sibiu, compania Fly Lili. Aeroportul sibian se bazează pe susţinerea Consiliului Judeţean (CJ) şi în 2023, potrivit lui Marius Gîrdea.
„Acum soluţia este în felul următor: noi avem mecanismul ăsta cu politica comercială, avem ajutorul de stat aprobat prin decizia Comisiei în anul acesta, prin care avem 6 rute dedicate, să zic aşa, pe care intenţionăm cu sprijinul CJ-ului să le operăm. Vom vedea dacă va fi cineva interesat. Speranţa mea şi tot ceea ce mă focusez la momentul ăsta este în felul următor, pentru că am am două direcţii pe parte de operare: una să vedem cu cei de la Wiz Air ce putem să dezvoltăm sau măcar să revenim la perioada anterioară pandemiei, când aveau două avioane aici, acum au doar unul; al doilea, am speranţa că operatorul aerian Fly Lili, care urmează să îşi aducă avioanele, din câte ştiu, două sau trei urmează să vină până în primăvară, să înceapă operarea şi să preia o parte din rute sau alte rute. Până la urmă, pentru un aeroport, (…) din perspectivă financiară, contează frecvenţa şi numărul de operări, că asta înseamnă să transpui în bani la finalul zilei”, a arătat Marius Gîrdea.
AIS este sigur deocamdată pe trei companii care vor opera şi în 2023: Lufthansa, Austrian Airlines şi Wizz Air.
„Din nefericire, dacă ne uităm la operatorii pre-pandemie la cei care operează acum, numărul lor a scăzut. Noi ştim că în luna aprilie a anului viitor cu certitudine va opera Lufthansa şi Austrian, care sunt partenerii noştri tradiţionali şi Wizz Air-ul care este low-cost-ul tradiţional”, a concluzionat Marius Gîrdea.
Pentru 2023, la Sibiu este posibil să înceapă să zboare companiile FlyLili şi Air Connect, care şi-au arătat intenţia de operare aici.
Ryanair este considerată cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, fondată în anul 1985 în Irlanda, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul AIS.
Compania aeriană Ryanair şi-a lansat operaţiunile la Aeroportul Internaţional Sibiu începând cu luna iunie 2021. Ryanair operează zboruri directe de la Sibiu spre Bruxelles Charleroi, Dublin, Veneţia Treviso şi Viena.