Aeroportul Oradea va avea de la anul un nou terminal

Economica.net
18 07. 2017
aeroport_oradea_585756584949_69074100

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor urmează să fie semnat întrucât contestaţiile depuse de două asocieri concurente au fost respinse.

Potrivit comunicatului CJ Bihor, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţiile formulate de două asocieri de firme (S.C. Construcţii Bihor S.A. Oradea – S.C. ICCO Energ S.R.L. Braşov – S.C. Transproiect 2001 S.A. Bucureşti, respectiv S.C. Trameco S.A. Oradea-S.C. Vega 93 S.R.L. Galaţi – S.C. Consitrans SRL Bucureşti) privind rezultatul licitaţiei construirii noului terminal al Aeroportului din Oradea.

Astfel, autorităţile judeţene urmează să semneze contractul de achiziţie cu concernul S.C. UTI Grup S.A. Bucureşti – S.C. Eldiclau S.R.L, câştigătorul iniţial al construirii terminalului II.

Oferta câştigătoare propune executarea lucrării pentru suma de 21.796.261,49 lei, valoarea estimată fiind de 22.251.020 lei. Câştigătorii îşi asumă proiectarea precum şi execuţia lucrării, termenul de execuţie fiind de 12 luni.

‘Şi la această lucrare reuşim să ne încadrăm în termenii prestabiliţi. Astfel, în 2018 vom pune la dispoziţia călătorilor un al doilea terminal, modern şi la standarde europene. Construcţia este pe deplin justificată, având în vedere creşterea permanentă a numărului de zboruri de pe Aeroportul din Oradea. Prin această investiţie urmărim să devenim un centru important pentru cei care aleg să călătorească cu avionul, oferind conectarea judeţului Bihor cu cele mai importante regiuni din Europa’, a declarat Pásztor Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Proiectul ‘Construire, extindere şi modernizare terminale de pasageri la Aeroportul Oradea’ presupune ridicarea unei clădiri cu suprafaţă desfăşurată de 2.925 mp.

De asemenea, contractul presupune şi ‘reamenajarea’ actualului terminal al Aeroportului, care, după punerea în funcţiune a celui de-al doilea terminal, va prelucra doar pasagerii de la plecări internaţionale.

Noul terminal va deservi cursele interne sosiri şi plecări şi sosirile curse externe. Conform regulilor Schengen, trebuie separate fluxurile de plecări de sosiri externe.

Constructorul va trebui să amenajeze şi o parcare nouă în zona terminalului II, cu 128 de locuri pentru autoturisme, trei locuri de parcare autocare, şase locuri staţionare autobuze, cinci locuri parcare autoturisme persoane cu mobilitate redusă şi 14 locuri pentru taxi.

Totodată, potrivit proiectului, va reface şi parcarea existentă, cu trei locuri de parcare pentru autocare şi 80 pentru personalul de deservire a Aeroportului.