Aeroporturile din Germania vor fi afectate joi de greva personalului de la sol

Pasagerii care vor utiliza joi aeroporturile din Germania riscă să înregistreze întârzieri semnificative, după ce confederaţia sindicală Verdi a cerut organizarea unei greve destinate creşterii salariilor în sectorul public, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 15:12
Aeroporturile din Germania vor fi afectate joi de greva personalului de la sol

Verdi a cerut marţi personalului de la sol, cei care se ocupă de handlingul bagajelor şi întreţinerea aeronavelor, de la majoritatea marilor aeroporturi din Germania să organizeze joi o grevă de protest în timpul schimbului de dimineaţa, care se încheie la ora 13.00 GMT.

Lufthansa, cea mai mare companie aeriană germană, a anunţat că se aştepată la întârzieri semnificative urmând să anunţe miercuri care sunt zborurile anulate şi care sunt aranjamentele alternative de călătorie.

Verdi reprezintă aproximativ 6.000 de angajaţi la aeroportul din Frankfurt, al treilea mare aeroport din Europa. Lufthansa a avertizat că ar putea fi obligată să anuleze majoritatea zborurilor din Frankfurt dacă mulţi lucrători vor lua parte la acţiunea de protest. De asemenea, greva va afecta şi activitatea aeroporturilor Cologne-Bonn, Duesseldorf, Hamburg, Hanovra, Stuttgart şi München.

Greva personalului de la sol face parte dintr-o acţiune mai amplă a angajaţilor din sectorul public, după ce negocierile la nivel de ramură nu au reuşit să se finalizeze printr-un acord.

Sindicatele vor o majorare salarială de 3,5% la care să se adauge o sumă de 100 de euro pe lună pentru cei aproximativ 2,1 milioane angajaţi din sectorul public. În total ar fi vorba de o majorare de 6,7%.

Deşi guvernul de la Berlin este de acord că este nevoie de o majorare salarială, nu este dispus să îndeplinească cererile venite de la sindicatele Verdi şi dbb. Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere a descris solicitările sindicatelor drept ‘exorbitante’.

Următoarea rundă de negocieri salariale în sectorul public ar urma să aibă loc în perioada 31 martie-1 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...