Aerostar va începe, din 22 iunie, plata dividendelor pentru 2020. Dividendul brut – 0,12 lei/acţiune

Aerostar va începe, pe 22 iunie, plata dividendelor distribuite din profitul realizat în 2020, valoarea unui dividend brut pe acţiune fiind de 0,12 lei, conform unui raport remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - mar, 11 mai 2021, 10:24
Aerostar va începe, din 22 iunie, plata dividendelor pentru 2020. Dividendul brut - 0,12 lei/acţiune

Din valoarea dividendului se va reţine la sursă impozitul pe dividende, în cotele prevăzute de legislaţia în vigoare la data plăţii. Costurile aferente plăţii vor fi suportate din valoarea dividendului net, scrie Agerpres.

Acţionarii îndreptăţiţi să primească dividendele distribuite din profitul net realizat din exerciţiul financiar 2020 sunt cei înregistraţi în registrul consolidat al acţionarilor la data de 2 iunie 2021.

Modalitatea de plată a dividendelor prevede plata prin intermediul Depozitarului Central. În cazul unui acţionar care are deschis un cont de valori mobiliare la un intermediar participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al depozitarului central, plata dividendelor se realizează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central.

În cazul unui acţionar care nu are deschis un cont de valori mobiliare la un intermediar participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al depozitarului central, plata dividendelor se realizează de către Depozitarul Central prin intermediul CEC Bank.

Aerostar a încheiat anul 2020 cu un profit net de 38,443 milioane lei, la o cifră de afaceri de 294,839 milioane lei. Veniturile au totalizat 326,276 milioane lei, iar cheltuielile 284,217 milioane lei.

Acţionarii au aprobat, în Adunarea Generală din aprilie, repartizarea ca dividende a sumei de 18,273 milioane lei.

Capitalul social al Aerostar Bacău, în valoare totală de 48.728.784 lei, este împărţit în 152.277.450 acţiuni cu valoarea nominală de 0,32 lei/acţiune.

Acţionarii Aerostar sunt SC IAROM SA, cu 71,373% din acţiuni, SIF Moldova, cu 15,0514%, şi alţi acţionari.

Aerostar fabrică produse de aviaţie, repară şi modernizează avioane, produce şi realizează integrări de sisteme aero şi terestre cu aplicaţii civile sau în domeniul apărării şi securităţii.

Înfiinţată în 1953, Aerostar este o puternică bază industrială, cu peste 1.850 de salariaţi şi facilităţi de producţie moderne întinse pe o suprafaţă totală de peste 45 hectare.

Din anul 2000 este societate cu capital integral privat, având acţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti din anul 1998.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...