Danone, liderul pieței iaurturilor din România, a intrat în clubul miliardarilor în lei, după o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 18% anul trecut. Profitul a crescut de peste 5 ori

Cea mai performantă fabrică Danone din Europa, aflată în București, a generat anul trecut afaceri de 1,099 miliarde lei, în creștere cu 17,8% față de 2022 și un profit net în valoare de 68,4 milioane lei, de 5,5 peste nivelul din 2022.
Alina Stanciu - joi, 23 mai 2024, 11:48
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, a intrat în clubul miliardarilor în lei, după o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 18% anul trecut. Profitul a crescut de peste 5 ori

Danone România, care tocmai a aniversat 25 de ani de producție locală, a trecut anul trecut de pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri, după o creștere  cu 17,8% față de 2022, potrivit unui anunț al companiei.

În ceea ce privește profitul net, acesta s-a cifrat la 68,4 milioane lei crescând de 5,5 ori față de 2022 când compania a raportat un profit net de 13,3 milioane de lei.  Rata profitului companiei a ajuns astfel la 6% din cifra de afaceri.

Compania are aproximativ 400 de angajați, iar unitatea de producție de la București, fosta Miorița, a ajuns la o capacitate de  75.000 de tone de iaurt anual. Zilnic, fabrica produce 1 milion de iaurturi (Activia, Casa Bună, Cremosso, Danone, Danonino, Delicios și YoPRO) din lapte 100% românesc achiziționat de la cei 220 de gospodari din Zimnicea și de la cele 20 de ferme locale cu care compania colaborează. De altfel, printr-un program socio-economic „O șansă pentru familia ta”, inițiat în 2012, în parteneriat cu Fundația Heifer și Polaris, Danone România a investit 7 milioane de euro pentru a sprijini gospodarii locali să producă lapte.

De asemenea, din datele companiei, fabrica Danone România este cea mai performantă unitate Danone din Europa.

Povestea Danone în România a început în 1996, odată cu preluarea și modernizarea fabricii de lactate Miorița din București. În 1999, Danone și-a consolidat prezența pe piața locală prin introducerea primelor iaurturi produse în fabrica din București – „Natural”, „Delicios” şi „Natural de băut”, primele două mărci fiind și astăzi prezente pe piața locală.

Te-ar mai putea interesa și
ÎCCJ a anulat decizia instanței de la Ploiești care suspenda decizia CCR de anulare a alegerilor
ÎCCJ a anulat decizia instanței de la Ploiești care suspenda decizia CCR de anulare a alegerilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a judecat, astăzi, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6......
Chery, cea mai exportatată marcă de mașini din China, intră oficial în România
Chery, cea mai exportatată marcă de mașini din China, intră oficial în România
Chery, cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, intră oficial pe piața din România ...
Acționarii MOL au aprobat acordarea de dividende în valoarea de 220 de miliarde de forinți (616 milioane de dolari), pentru anul 2024
Acționarii MOL au aprobat acordarea de dividende în valoarea de 220 de miliarde de forinți (616 milioane de dolari), pentru ...
La Adunarea Generală Anuală a Grupului MOL, acționarii au aprobat raportul Consiliului de Administrație privind rezultatele ...
Anunț de la TAROM. Ce vor putea comanda pasagerii la bordul avioanelor
Anunț de la TAROM. Ce vor putea comanda pasagerii la bordul avioanelor
TAROM oferă pasagerilor noi meniuri la bordul aeronavelor sale începând cu 27 aprilie. Este vorba de meniuri create de ...