Afaceri în creştere pentru complexul Green Village din Deltă, care rămâne deschis până în ianuarie 2017

14 10. 2016
green_village_04977500

Numărul de turiști care au vizitat Green Village a crescut în perioada aprilie-august 2016, cu 49%. Astfel, 8.000 de turitşi români, dar şi străini, din ţări precum Germania, Marea Britanie și Franța s-au cazat la Green Village din Sfântu Gheorghe.

În plus, complexul nu-şi va închide porţile turiştilor şi va rămâne deschis până în ianuarie 2017. 

„Menținem deschis Green Village până anul viitor, pentru că atât Delta, Marea Neagră, cât și resortul în sine sunt primitoare în orice anotimp”, spune Dragoş Anastasiu, președintele Eurolines Group. 

Pentru acest an, Green Village și-a propus o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, în creştere cu 52% față de nivelul realizat în 2015. 

2016 a fost cel de-al doilea an de funcționare al Green Village de la preluarea sa de către Grupul Eurolines România, fiind prima investiție în hotelarie a grupului condus de Dragoș Anastasiu. Sezonul deschis la Green Village în acest an în luna aprilie se va încheia abia la începutul anului viitor.