Afaceri în scădere pentru C&A în 2023. Compania trece pe pierdere
Afaceri în scădere pentru gigantul european C&A. Vânzările companiei în România au scăzut anul trecut, iar filiala de pe plan local a înregistrat o pierdere de 22 de milioane de lei. Este prima pierdere raportată din 2011 și cea mai mare de la intrarea pe piață din 2009.
În primăvara acestui an, retailerul a anunțat că reduce cu 10% prețurile la articolele de îmbrăcăminte din România pe fondul „mediului economic dificil”.
Competitorii C&A au avut un 2023 foarte bun, iar Pepco și-a păstrat poziție de cel mai mare retailer pe acest segment. Afacerile H&M au depășit pragul de un miliard de lei, iar grupul Inditex aproape că a depășit liderul industriei.
C&A are la peste 1.300 de magazine în 170 de țări și mai mult de 27.000 de angajați. La începutul acestui an, compania a renunțat la parteneriatele cu marketplace-urile Amazon, Zalando și Wehkamp. Parteneriatele cu aceste platforme nu au avut succesul scontat, iar retailerul a ajuns să se concureze pe piețele în care acestea erau prezente.