Afacerile benzinăriilor Rompetrol au crescut cu 31% la nouă luni, până la 2,3 miliarde de dolari. Recorduri de vânzări în vară

Cifra de afaceri brută pentru segmentul de distribuție al carburanților din Grupul Rompetrol a crescut în primele nouă luni din 2021 cu 31% față de perioada echivalentă din anul precedent, până la 2,3 miliarde de dolari, potrivit datelor financiare ale companiei, publicate recent.
Mihai Nicuţ - sâm, 20 nov. 2021, 16:02
Afacerile benzinăriilor Rompetrol au crescut cu 31% la nouă luni, până la 2,3 miliarde de dolari. Recorduri de vânzări în vară

Profitul net al lanțului de distribuție a crescut și el, cu 30% față de aceeași perioadă a anului precedent, cu 30%, și a ajuns la 29,5 milioane de dolari americani.

“Vânzările de carburanți (în zona de retail și en-gros), pentru primele 9 luni ale anului 2021 s-au ridicat la 1,55 de milioane tone, +7% fata de perioada similară a anului trecut, dintre care cele vândute în retail au avut o creștere de 19% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020”, arată compania.

Grupul Rompetrol a reușit acest avans al vânzărilor în condițiile în care în vară a avut loc accidentul de la rafinăria Petromidia, care a determinat închiderea ei până la finalul lui octombrie. Iată ce spune compania:

“În trimestrul III 2021, segmentul de distribuție a fost influențat de incidentul de la rafinăria Petromidia din 2 iulie 2021, în urma căruia a fost stopată activitatea de producție din cadrul rafinăriei până spre finalul lunii septembrie 2021, iar necesarul de produse petroliere a fost asigurat prin import si achiziții din piața internă. În ciuda condițiilor nefavorabile, compania a facut eforturi substanțiale pentru asigurarea, în mod constant, a produselor petroliere în stații, atât în stațiile proprii, cât și în stațiile Rompetrol Partener.

Astfel în trimestrul III 2021, vânzările realizate în retail au fost cu 14% mai mari decât în aceeași perioadă a anului 2020, cu două recorduri importante realizate în stațiile de vânzare produse petroliere în timpul lunii august 2021: cele mai mari vânzări lunare și cele mai mari vânzări zilnice, obținute în ziua de 13 august. Vânzările de carburanți angro au fost impactate și de evenimentul de pe calea ferată în zona Fetești din 29 iulie 2021, care a sistat transferul produselor catre depozite pentru circa două săptămâni.

Astfel, de la începtul lunii iulie până la mijlocul lunii august vânzările pe segmentul angro au fost afectate semnificativ, iar la nivelul trimestrului III se înregistrează vânzări angro cu 32% mai mici comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020”.

Venituri mai mari din prețuri mai mari

Dincolo de creșterea volumelor livrate, creșterea afacerilor este explicată și prin scumpirea produselor petroliere, o realitate cu care șoferii români se confruntă de la începutul acestui an.

“În primele nouă luni ale anului 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, cotațiile Platts (FOB Med Italy-mean), exprimate în moneda de referință, USD, au fost, în medie, cu aproximativ 51,5% mai mari pentru motorină și cu aproximativ 71% mai mari în cazul benzinei. În primele 9 luni ale anului 2021 moneda nationala RON s-a apreciat în medie cu aproximativ 4% in fața dolarului american, comparativ aceeași perioadă a anului 2020 și astfel prețul internațional al motorinei a crescut în moneda națonală (RON) cu aproximativ 45% iar prețul internațional al benzinei a crescut, în RON, cu aproximativ 63%”

La sfârșitul lunii septembrie 2021, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1.179 puncte de comercializare, incluzand aici rețeaua de stații proprii, stații partener sau stații mobile. Rețeaua de benzinării Rompetrol este prezentă în România, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare în top managementul Carrefour România. Compania a adus din Italia un nou director financiar
Schimbare în top managementul Carrefour România. Compania a adus din Italia un nou director financiar
Carrefour a numit-o pe Anne-Sophie Bauwens pe poziția de Director Financiar și membru în Comitetul Executiv al filialei din România. Ea îl înlocuiește pe Regis Moratin, care va prelua un nou......
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut
România a înregistrat, anul trecut, o scădere a suprafețelor și a randamentelor (producția medie la hectar) la principalele ...
101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
Un număr de 101.755 grupuri de întreprinderi a fost identificat în România, în 2023, din care 5.457 rezidente și 96.298 ...
O misiune SpaceX va survola polii Pământului cu patru astronauți la bord
O misiune SpaceX va survola polii Pământului cu patru astronauți la bord
Compania SpaceX va lansa luni prima misiune spațială cu echipaj care va survola polii Pământului, o misiune privată ...