Afacerile celor mai puternici 10 importatori auto au crescut cu peste 28% anul trecut
Piața mașinilor noi din România are ca principali actori companii importatoare sau reprezentanțe ale producătorilor care gestionează destinele uneia sau ale mai multor mărci. De cele mai multe ori, reprezentativitatea acestor companii pe piață este dată de simpla menționare a numărului de unități vândute, în timp ce indicatorii financiari, mult mai relevanți pentru orice companie, din orice sector de piață sunt ignorați sau nebăgați în seamă.
Așa se face că, de exemplu, dacă ne luăm strict după numărul de unități vândute, Renault Commercial Roumanie, compania care gestionează la noi mărcile Dacia, Renault și Nissan este cea mai puternică reprezentanță locală. Având în portofoliu marca națională Dacia nici nu e de mirare că această companie reușește să vândă anual peste 45.000 de mașini noi dintr-o piață totală de circa 145.00 de unități. Grosier, mai bine de o treime din totalul vânzărilor de autoturisme noi „trec prin birourile” reprezentanței din București a Alianței Renault – Nissan.
Succesul Renault Commercial Roumanie este vizibil și în domeniul cifrei de afaceri, acolo unde compania conduce clasamentul pleiadei de importatori și reprezentanțe din România grație sumei aferente de 5.397.802.307 lei. O privire mai atentă arată însă că, deși vinde cele multe mașini noi și are cea mai mare cifră de afaceri, reprezentanța are un profit net mult sub cel al unor competitori precum Porsche România, Toyota România sau Hyundai Auto România.
Dar, ca imaginea de ansamblu a bilanțurilor financiare ale importatorilor și reprezentanțelor auto să fie cât mai relevantă, să vedem mai întâi cum au evoluat afacerile din România ale acestor companii. Așa cum spuneam, liderul clasamentului cifrelor de afaceri este Renault Commercial Roumanie, companie care a vândut anul trecut 57.258 de autoturisme noi ale mărcilor Dacia, Renault și Nissan realizând nu mai puțin de 5.397.802.307 lei (cca. 1,1 miliarde de euro).
Pe locul secund în acest clasament se află Porsche România, importatorul mărcilor Audi, Cupra, SEAT, Skoda, și Volkswagen reușind să comercializeze în 2023 nu mai puțin de 24.391 de autoturisme noi și o cifră de afaceri de 4.583.169.456 de lei (cca. 927 de milioane de euro).
Poziția a treia a podiumului este ocupată de reprezentanța Mercedes-Benz în România, companie care a comercializat mult mai puține autoturisme decât cele de pe primele două locuri, 4.188, dar a avut o cifră de afaceri care a urcat la 2.881.491.736 de lei (cca. 583 de milioane de euro).
Top 10 al cifrelor de afaceri realizate din comerț cu mașini noi este completat de Toyota România (Lexus și Toyota) cu 2.821.638.784 de lei, companie urmată, în ordine de BMW România (BMW și Mini) cu 1.758.132.587 de lei, Ford România Services (Ford) cu 1.255.242.530 de lei, Hyundai Auto România (979.844.820 de lei), Tesla Motors România (932.301.403 lei), Trust Motors (Citroen, DS, Opel, Peugeot) cu 708.068.624 de lei și Kia Romauto (519.705.033 de lei).
Acest indicator al cifrelor de afaceri are valori importante, chiar dacă nu de Top 10, și în cazul Auto Italia Impex (369.212.838 de lei), Premium Auto (274.416.218 lei) au Honda Trading (189.313.810 lei). Cei familiarizați cu piața auto românească vor observa cu siguranță din enumerare lipsește importatorul Suzuki, compania Magyar Suzuki ZRT Esztergom, care nu își raportează bilanțurile financiare local, fiind controlată de la Budapesta.
Un calcul simplu al afacerilor realizate de cei mai puternici zece importatori de mașini noi arată pentru 2023 un total de 21.837.397.280 de lei (cca. 4,14 miliarde de euro), în creștere cu 28,47% față de același indicator dar aferent anului precedent (16.947.122.656 de lei).
Este important de menționat că afacerile importatorilor de autoturisme noi nu se rezumă strict la comerț cu vehicule, ci și la alte activități conexe, iar cifrele enunțate mai sus acoperă totalitatea acestora.
Dacă în privința afacerilor și al numărului de unități vândute Renault Commercial Roumanie domină autoritar clasamentul reprezentanțelor și importatorilor, în privința profitului net lucrurile stau cu totul altfel.
Cel mai profitabil importator autohton de mașini noi este Porsche România, companie care a raportat pentru 2023 un profit net de 358.072.599 de lei (cca. 72,38 de milioane de euro). Acesta este urmat de Toyota România, cu 152.469.790 de lei (cca. 30,82 de milioane de euro) și de Hyundai Auto România, cu 79.653.669 de lei (cca. 16,10 milioane de euro)
Reprezentanța grupului Renault se află doar pe poziția a patra, cu un profit net de 71.134.401 lei (cca. 14,38 de milioane de euro), iar Top 1 este completat, în ordine, de Kia Romauto (50.876.088 de lei), Mercedes-Benz România (40.700.828 de lei), Trust Motors (31.092.118 lei), BMW România (23.566.381 de lei), Premium Auto (14.207.129 de lei) și Tesla Motors România (11.842.685 de lei).
Este demn de remarcat faptul că, în afara Trust Motors, compania care al cărei profit net din 2023 este mai puțin de jumătate din cel raportat în 2022, toate companiile din Top 10 au raportat profituri mai mari pentru anul trecut decât pentru cel anterior. O altă constatare interesantă este creșterea accelerată a reprezentanței Tesla Motors. Astfel, după un profit net de doar 588.000 de lei în 2021, această compania a înregistrat unul de 3,36 de milioane de lei în 2022, urcând la 11,84 de milioane de lei (cca. 2,39 milioane de euro) în 2023.
Având în vedere că piața auto din România continuă să crească, dar ritmul de majorare din prima jumătate a anului este în scădere, este de așteptat ca valorile din bilanțurile financiare ale importatorilor auto să stagneze în 2024. În unele cazuri este posibil chiar un recul generat de scăderea marjelor de profit, schimbările din domeniul fiscal și de promoțiile necesare pentru a impulsiona vânzările.