Afacerile CGS România, cel mai mare operator de call-centere, au avansat cu 12% în 2020
„Evoluția pozitivă a afacerilor companiei în 2020 a fost determinată, în primul rând de abilitatea de a fi pregătiți și a putea tranziționa într-un termen foarte scurt (circa 10 zile de la debutul pandemiei pe plan local) către work from home aproape întreaga echipă formată din aproximativ 4.000 de angajați. Odată implementat, în timp record, sistemul de lucru remote și asigurând continuitate activității noastre, am reușit să atragem proiecte suplimentare mai ales de la clienții existenți care au fost foarte expusi în zona Asia”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.
Potrivit companiei, un alt aspect important ce a dus la avansul business-ului într-un an dificil precum 2020 a fost asigurarea, încă de la începutul pandemiei, a unei foarte bune comunicări atât în rândul angajaților, cât și în piață, consolidând și crescând și mai mult încredere în brand și companie.
„Am comunicat constant faptul că activitatea CGS nu va fi perturbată de situația specială în care ne aflăm, că vom continua recrutările și că avem nevoie de resurse umane. Acest lucru a creat încredere în rândul angajaților CGS pentru a face constant recomandări pentru noile poziții deschise. De asemenea, timpul record în care am mutat în sistem de muncă de acasă aproape întreaga echipă a făcut ca CGS România să fie un exemplu pozitiv în piața locală și internațională de outsourcing și să se poziționeze drept un partener de încredere”, a subliniat reprezentantul companiei.
400 de angajări noi în 2020 și proiecte din sectorul financiar și telecom
Potrivit afirmațiilor sale, CGS România a câștigat proiecte noi în zona de suport pentru activități financiare, mare parte din aceste volume provenind din Filipine, una dintre țările cele mai afectate de pandemie pe segmentul outsourcing deoarece angajații nu au putut migra în work from home din cauza limitărilor la conexiunea de internet.
Totodată, compania a câștigat proiecte noi în zona de telecomunicații, iar noile volume au dus la angajarea a 400 de noi colegi în 2020.
Anul trecut, structura clienților CGS România la nivel geografic a rămas neschimbată comparativ cu 2019. Astfel, majoritatea proiectelor provin de la companii din America de Nord, cu o creștere constantă. Cu toate acestea, strategia companiei pentru perioada următoare este și atragerea de noi clienți mai ales din Europa deoarece, la nivelul echipei locale, există resurse umane valoroase care vorbesc o multitudine de limbi europene, pe lângă engleză. Mai mult de atât, CGS are capacitatea de a atrage noi angajați vorbitori de limbi străine.
Investițiile generate de pandemie au ajuns la circa 420.000 euro
Odată cu izbucnirea pandemiei de Covid-19, anul 2020 a reprezentat o provocare pentru companie. Dincolo de migrarea în work from home, comunicarea cu angajații a fost unul dintre aspectele ce a necesitat atenție sporită.
„Este foarte greu să comunici la distanță și, mai ales, să ai controlul a ceea ce fac angajații în contextul în care, de multe ori, aceștia lucrează cu date sensibile. Astfel, am achiziționat camere de luat vederi pentru toti și am implementat sisteme de comunicare video. O altă provocare a fost în zona de training unde experiența primelor luni de pandemie ne-a dovedit că școlarizările organizate la distanță nu sunt la fel de eficiente precum cele față în față. În consecință, am fost nevoiți să ne repliem și, din toamna anului trecut am decis ca toți noii angajați să participe la training-urile de introducere în sediile noastre, respectând toate măsurile de siguranță și distanțare socială”, a subliniat Vladimir Sterescu.
2020 a însemnat, pentru CGS România, și investiții majore generate în special de situația socio-sanitară. Astfel, costurile pandemiei pentru companie au ajuns, până acum la cca. 420.000 de euro, suma fiind alocată într-un timp foarte scurt.
„Investițiile necesare generate de pandemie au fost direcționate mai ales în zona IT, acces, securitate și monitorizarea angajaților. Cel mai important aspect este faptul că am fost nevoiți să alocăm aceste sume într-un timp scurt deoarece am reacționat rapid pentru a asigura continuitatea business-ului”, a mai declarat managerul companiei.
Afaceri în creștere și pentru 2021
În ceea ce privește estimările pentru acest an, Vladimir Sterescu mizează pe menținerea trend-ului de creștere a cifrei de afaceri. Doar în primul trimestru din 2021, CGS România a adăugat aproximativ 230 de persoane echipei prin deschiderea de poziții noi, aceasta fiind cea mai mare creștere din ultimii ani raportată în perioada ianuarie – martie. De asemenea, compania a adus în portofoliu, în această perioadă, clienți noi din zona de e-trading și telefonie mobilă.
Creșterea business-ului și în acest an va duce și la recrutare constantă. Astfel, cu siguranță până la final de an CGS va ajunge la câteva sute de noi angajați adăugați echipei.
„Focusul în acest an va fi pus pe creșterea nivelului de pregătire a consultanților. Piața nu își mai dorește un consultant specializat pe un anumit tip de activitate, ci unul capabil să rezolve multiple activități, astfel încât clientul să fie deservit într-un singur punct de contact, indiferent de
complexitatea problemei. În consecință, angajatul trebuie să fie capabil fie să rezolve el task-ul respectiv, fie să își asume gestionarea acestuia prin asigurarea interfeței cu ceilalți colegi. Este un model de business ușor mai scump, deoarece necesită personal mult mai bine pregătit, cu un nivel superior de educație, iar investițiile în training-uri vor fi net mai mari. Cu toate acestea, suntem încrezători că vom fi deschizători de drumuri în acest context de business”, a declarat reprezentantul CGS România.
Referitor la sistemul de lucru ce va fi abordat în acest an, Vladimir Sterescu mizează pe unul hibrid, pentru ca, odată cu reîntoarcerea la normal, angajații să revină la birou.
„Vom fi nevoiți, probabil întregul an, să lucrăm într-un model hibrid, deși personal nu pledez pentru el deoarece acest sistem poate funcționa în alt tip de companie, dar la nivelul industriei noastre este foarte greu. Într-o companie precum CGS trebuiesc create echipe, formați oameni aflați la început de carieră, iar interacțiunea interumană este foarte importantă”, a încheiat Country Manager-ul CGS România.
Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezentă încă din anul 2006, pe piața din România.
Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.
Cei aproximativ 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea
Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii sau Canada. Principalele servicii oferite de către CGS România sunt customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.