Afacerile companiei de recrutare Trenkwalder cresc moderat în 2011

18 07. 2012
angajat_63194000

După o creştere spectaculoasă a afacerilor cu 124% în 2010, influenţată în mod semnificativ de volumul recrutărilor temporare mediate de Trenkwalder, avansul de doar 10% la cifra de afaceri, din 2011 vine ca urmare a exiturilor din piaţa locală a unor producători mondiali mari şi e un semn că piaţa de profil începe să se maturizeze, susţin oficialii Trenkwalder.

„În 2011, am înregistrat mai multe solicitări pe zone de recrutare şi angajare temporară, cu 4.500 de contracte încheiate pe o perioadă determinată de timp şi peste 1.500 de solicitări de recrutare venite din partea partenerilor noştri. Aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri a fost generat de contractele temporare de muncă”, a declarat Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder.
Domeniile în care Trenkwalder a înregistrat cele mai multe solicitări de angajări în 2011 au fost auto, producţie şi  financiar-bancar, în această succesiune.

În 2011, companiile multinaţionale şi firmele cu capital străin au rămas cei mai mari clienţi ai companiei de recrutate Trenkwalder.

Aşteptările pentru 2012 rămân prudente

Compania Trenkwalder estimează pentru 2012 un avans al cifrei de afaceri de circa 15%.
Creşterea avută în plan pentru 2012 se va datora serviciilor de distribuire de personal angajat pe perioade determinate şi consultanţei HR şi training de personal, în această succesiune, mai spun oficialii companiei.

Trenkwalder este una dintre cele mai mari companii de recrutare, selecţie şi plasare de personal din România. Firma are nouă filiale: în Sibiu, Bucureşti, Piteşti, Oradea, Timişoara, Cluj, Iaşi, Arad, Braşov şi 70 de consultanţi. Trenkwalder este membru al Asociaţiei Române a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT).