Afacerile companiei Prospecţiuni au scăzut la jumătate în primul trimestru
În perioada similară a anului trecut, compania a consemnat o cifră de afaceri în urcare de două ori, la 67,8 milioane lei, şi un profit net de 12,8 milioane lei.
Veniturile au scăzut în primele trei luni din acest an de aproape două ori, la 36,4 milioane lei (8,3 milioane euro), iar cheltuielile au coborât cu 11%, la 50,3 milioane lei (11,5 milioane euro), potrivit unui raport transmis, luni, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.
În aceeaşi perioadă a anului trecut, Prospecţiuni a înregistrat venituri de 72 milioane lei şi cheltuieli de 56,5 milioane lei.
Compania nu precizează, în raport, factorii care au influenţat principalii indicatori financiari.
Compania Prospecţiuni este controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, care prin firma Tender SA Timişoara deţine 55,7% din acţiuni, iar SIF Muntenia are 11,8%.
Omul de afaceri declara săptămâna trecută că grupul Tender va investi aproximativ 100 milioane dolari în explorarea unui zăcămînt petrolier în Senegal şi Guineea Bissau.
Acţiunile Prospecţiuni au închis şedinţa bursieră de luni în scădere cu 6,12%, la 0,164 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 117,7 milioane lei (26,5 milioane euro).