Afacerile Computer Generated Solutions, compania de outsourcing cu 4.000 de angajaţi, au crescut cu 12% anul trecut
„Anul 2019 a însemnat, pentru CGS România, o creștere a business-ului datorată extinderii activității pe segmentele financiar, suport tehnic, dar și pe zona de telesales și channel enablement. Astfel, am urmat strategia pe care ne-am propus-o, aducând în portofoliul companiei proiecte de o complexitate ridicată pentru a ne întări competitivitatea față de alte destinații de outsourcing din lume, precum Filipine sau India. De altfel, pe termen lung, ne dorim ca astfel de proiecte să reprezinte un procent tot mai mare raportat la întregul business din România”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.
Potrivit afirmațiilor sale, în 2019 Computer Generated Solutions a raportat și o majorare cu 10% a volumelor de proiecte noi, cât și deja existente. În ceea ce privește clienții companiei, Vladimir Sterescu subliniază că aceștia provin, în mod egal, atât de pe piața locală, cât și din SUA sau zona EMEA.
„Și anul trecut am observat o creștere tot mai mare a interesului companiilor românești sau a celor multinaționale prezente pe piața din România pentru serviciile de outsourcing locale. Acest lucru arată că acestea capătă o tot mai mare încredere în sectorul BPO autohton, mai ales în contextul dezvoltării business-urilor și, astfel, a nevoilor de suport rapid și specializat”, a mai spus managerul companiei.
Acesta a mai adăugat că anul trecut a fost marcat și de o evoluție a cererii pentru proiecte desfășurate în limba maghiară, CGS având aproximativ 200 de angajați specializați în acest sens în cadrul centrului din Miercurea Ciuc.
Rată de retenție mai bună a angajaților
Conform lui Vladimir Sterescu, 2019 a reprezentat pentru CGS România și un succes în ceea ce privește retenția angajaților.
„Activăm pe o piață în care rata de retenție a personalului este foarte scăzută, iar una dintre principalele noastre strategii a vizat îmbunătățirea acesteia. Astfel, 2019 a marcat o creștere a succesului de a ne păstra angajații în cadrul companiei. De altfel, estimez că în acest moment CGS România se situează peste media pieței de outsourcing în ceea ce privește acest aspect”, a punctat Vladimir Sterescu.
Potrivit acestuia, evoluția pozitivă a indicelui de reteție a venit ca un pas firesc al creșterii ponderii proiectelor mai complexe în totalul activităților companiei. Acest lucru a adus cu sine personal cu un background mai solid, pachete salariale și de beneficii semnificativ diferite și, de asemenea, poziții cu responsabilități mai ridicate. Mai mult de atât, diversificarea business-ului CGS pe plan local a oferit oportunități de evoluție în carieră pentru angajații deja existenți, aceștia fiind astfel motivați să rămână în organizație.
De asemenea, Vladimir Sterescu este de părere că CGS România și-a adaptat modul de a se raporta la noile generații de angajați, în special Millennials, la competențele și aspirațiile acestora, oferind astfel poziții care li se potrivesc mai bine și care, prin urmare, îi motivează pe termen lung.
Anul trecut a însemnat pentru CGS România și creșterea personalului cu circa 350 de noi angajați. Astfel, în acest moment, compania se apropie, în toate cele șapte centre din România – București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Mirecurea-Ciuc, Constanța și Galați – de 4.000 de angajați, dintre care doar 3% fac parte din management, restul fiind implicați direct în zona operațională, de deservire a proiectelor.
Avantajele outsourcing-ului în România
În ceea ce privește principalele avantaje competitive ale CGS România, dar și a externalizării de servicii pe piața locală de către companiile internaționale, Vladimir Sterescu este de părere că cel mai mult contează echipele specializate deja formate în cadrul CGS România, echipe ce au capabilitatea de a înțelege rapid business-urile clienților. De asemenea, un alt avantaj competitiv este puterea sa de a oferi suport atât în limba română, cât și în maghiară.
Mai mult de atât, pentru companiile europene și americane, piața din România rămâne la fel de interesantă în ciuda costurilor ușor mai ridicate comparativ cu alte țări, precum India sau Filipine, datorită avantajelor la nivel de grad de educație al forței de muncă. Astfel, pe plan local, acestea pot găsi suport specializat deoarece majoritatea angajaților din piața de BPO au studii superioare, un nivel mai ridicat de competențe și prezintă un mix vast de limbi straine.
„În cazul CGS România, faptul că putem oferi un cost optimizat datorită prezenței noastre în șapte centre pe plan local, dar și faptul că putem deservi clienții în 18 limbi străine diferite, reprezintă clar un avantaj atât pentru proiectele de suport venite de pe piața locală, cât și pentru cele din piața internațională”, a încheiat Vladimir Sterescu.
Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezentă încă din anul 2006, pe piața din România. Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.
Cei aproximativ 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii sau Canada. Principalele servicii oferite de către CGS România sunt customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.
CGS este listată în primele 15 cele mai bune companii din acest domeniu din lume.