Afacerile de familie trec în următoarea etapă. Două din cinci se vor vinde

Aproximativ 40% dintre proprietarii unor afaceri de familie susţin că intenţionează să îşi vândă business-ul unei alte companii din domeniu sau unui fond de investiţii. 
Alina Stanciu - joi, 03 mai 2012, 08:20
Afacerile de familie trec în următoarea etapă. Două din cinci se vor vinde

Patronii afacerilor de familie sunt pregătiţi să predea ştafeta. Un sfert dintre companiile deţinute de familii care au fost chestionate în cadrul unui sondaj realizat de PwC au afirmat că se aşteaptă să-şi schimbe acţionariatul în următorii 5 ani. 53% dintre acestea doresc să transmită pachetul majoritar de acţiuni următoarei generaţii din familie, 21% intenţionează să vândă acţiunile unei alte companii din domeniu, în vreme ce 20% ar urma să vândă acţiunile în favoarea unui fond de investiţii. De asemenea, sondajul a indicat faptul că deşi aproape o jumătate dintre companiile de familie nu au un plan general de succesiune privind acţionarii şi managementul, există totuşi o preocupare pronunţată privind succesiunea în cazul pierderii subite a unui manager cheie sau acţionar.

Condiţii de piaţă nefavorabile

În ceea ce priveşte problemele majore cu care se confruntă acest tip de business, din studiul Family Business Survey reiese că 68% dintre ei sunt îngrijoraţi de actualele condiţii de piaţă, mult mai mult decât de înteţirea competiţiei (26%) sau de politicile publice şi eventualele noi iniţiative de legislaţiei fiscală (25%). În ceea ce priveşte problemele operaţionale interne, respondenţii au indicat dificultatea de a găsi forţă de muncă specializată (38%), în vreme ce 30% au declarat că sunt îngrijoraţi pe problemele de lichiditate.

Studiul PwC se bazează pe răspunsurile a mai mult de 1600 de companii de familie din 35 de ţări diferite. 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...