Afacerile din comerţ au crescut cu 7,5%, în ianuarie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut ca serie brută, în ianuarie, cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce ca serie ajustată s-a majorat cu 7,5%, în intervalul de referinţă, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 18 mart. 2019, 08:06
Afacerile din comerţ au crescut cu 7,5%, în ianuarie

Potrivit sursei citate, în prima lună din 2019, ca serie brută, vânzările bunurilor de consum, altele decât cele alimentare, s-au majorat cu 13,8%, comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii cu 13,4%, comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului a consemnat un plus de 8,8%, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a urcat cu 7,3%, comerţul cu ridicata nespecializat a consemnat o creştere de 4,7%, activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata au crescut cu 2,1% iar comerţul cu ridicata specializat al altor produse a urcat uşor, cu 0,6%.

Pe de altă parte, comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri a scăzut cu 7%.

Totodată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2019, comparativ cu ianuarie 2018, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 7,5%, ca urmare a activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+18,9%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+15,3%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+14,4%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+13,2%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+7,5%), comerţului cu ridicata nespecializat (+5,1%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+1,3%).

În acelaşi timp, comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri s-a diminuat cu 5,8%.

Datele INS relevă că, în ianuarie 2019 comparativ cu decembrie 2018, afacerile din comerţul cu ridicata (fără comerţul cu autovehicule şi motociclete) au scăzut atât ca serie brută, cu 20,9%, cât şi ca serie ajustată, cu 1%

Te-ar mai putea interesa și
Raport asupra interesului investitorilor în achiziționarea unei afaceri în 2025
Raport asupra interesului investitorilor în achiziționarea unei afaceri în 2025
Cabinetul de consultanță în vânzări de afaceri Transfer Business a realizat o analiză asupra profilului investitorilor înscriși în baza de date a celor care caută să achiziționeze o......
Circulația oilor și caprelor din România către alte state membre, interzisă până la 30 septembrie. Din Bihor nu mai au voie să iasă animale vii
Circulația oilor și caprelor din România către alte state membre, interzisă până la 30 septembrie. Din Bihor nu mai ...
Din cauza pestei rumegătoarelor mici, Comisia Europeană a prelungit cu aproape trei luni, până la 30 septembrie 2025, ...
Europenii au renunțat la ideea de a interzice importul de gaze lichefiate rusești
Europenii au renunțat la ideea de a interzice importul de gaze lichefiate rusești
Oficialii europeni au renunțat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate rusești în următoarele ...
He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China
He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China
He Xiaopeng, cofondatorul producătorului chinez de vehicule electrice Xpeng, afirmă că numărul de astfel de autoturisme ...