Afacerile din comerţul cu amănuntul au accelerat în noiembrie 2016, impulsionate de Black Friday

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populaţiei, a avansat în noiembrie 2016 cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, cel mai înalt ritm din ultimele trei luni, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), cifrele confirmând anunţurile comercianţilor, privind vânzările mai mari de Black Friday.
Economica.net - vin, 06 ian. 2017, 08:31
Afacerile din comerţul cu amănuntul au accelerat în noiembrie 2016, impulsionate de Black Friday

Ritmul de creştere din luna noiembrie este peste cel din octombrie, de 7,9%, şi mai mare decât în septembrie, dar sub rata de creştere înregistrată în august.

Cel mai înalt ritm de creştere din ultimele luni a fost înregistrat în februarie 2016, de 21,8% faţă de februarie 2015, nivel record din 2008 încoace.

Cumulat pe primele 11 luni din 2016, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 14,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Datele oficiale, care exclud vânzările de autovehicule şi motociclete, arată că afacerile din comerţ au fost susţinute în luna noiembrie în special de vânzările de bunuri nealimentare, care se vând de obicei în perioada reducerilor de Black Ftiday.

„Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2016, comparativ cu luna noiembrie 2015 a înregistrat o creştere cu 10,5% ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+16,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,4%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,8%)”, se precizează în comunicatul INS.

Rata de creştere a accelerat faţă de octombrie la toate cele trei mari categorii.

în lunile precedente, afacerile de retail au fost susţinute mai ales de creşterile înregistrate de vânzările de alimente, stimulate de scăderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 24% la 9%, de la 1 iunie 2015.

Însă iunie 2016 a fost prima lună în care cifrele statistice anuale au exclus efectul scăderii TVA la alimente din iunie 2015, pentru că a luat în calcul intervalul 1 iulie 2015-30 iunie 2016.

Comparativ cu luna octombrie 2016, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut în noiembrie cu 4,4%, pe serie brută, şi cu 1,4% în cifre ajustate la influenţele sezoniere şi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.

Vânzările din sectorul de retail au fost stimulate de măsurile fiscale ale guvernului. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 au intrat în vigoare mai multe reduceri de taxe şi impozite.

Cota generală de TVA a scăzut de la 24% până la 20%, iar cota TVA pentru apa potabilă şi pentru cea folosită în irigaţii a scăzut de la 24% până la 9%.

De asemenea, impozitul pe dividende a scăzut de la 16% până la 5%, aplicându-se şi pentru profitul aferent anului trecut, iar unele accize au fost diminuate faţă de nivelul din 2015.

În noimebrie 2016, vânzările au fost stimulate în România de reducerile de Black Friday, practică ce s-a extins puternic în ultimii ani în rândul comercianţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...