Afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut în primele zece luni cu 3,8%
![th_mall_37804800](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2012/03/th_mall_37804800.jpg)
Evoluţia a fost influenţată de creşterea comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 7,8%, serie brută), a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (2,6%) şi vânzărilor de produse nealimentare (2,4%), potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
În octombrie, comparativ cu luna anterioară, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a urcat ca serie brută cu 1,7%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (5,4%) şi vânzărilor de carburanţi în benzinării (1,9%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scǎzut cu 3,5%.
Faţă de octombrie 2011 indicatorul este mai mare cu 2,1%.