Afacerile din comerţul cu ridicata au crescut cu 9%, în primele două luni din 2023 – date INS

21 04. 2023
lidl depozit 1

Conform statisticii oficiale, la finele lunii februarie 2023, au fost consemnate rezultate pozitive în activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+36,5%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+28,1%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+19,1%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+11,3%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+10,6%), comerţul cu ridicata nespecializat (+6,2%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+0,6%) şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+0,5%), scrie Agerpres.

În perioada analizată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat în termeni nominali, pe ansamblu, cu 14%, de la un an la altul.

În februarie 2023 faţă de ianuarie 2023, afacerile din comerţul cu ridicata, ca serie brută, au crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 8,7%, datorită activităţilor din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+26,8%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+14,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (+11,9%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+11,2%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,6%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+2,4%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+2%) şi din comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+0,1%).

De asemenea, ca serie ajustată, comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a raportat o cifră de afaceri în scădere cu 0,8%.

Datele INS arată, totodată, că în a doua lună a acestui an faţă de acelaşi interval din 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut atât ca serie brută (+7,3%), cât şi ca serie ajustată (+12,1%).