Afacerile din sectorul de software şi servicii IT au crescut cu 11,3% în 2016; industria va depăşi 4 miliarde de euro, în 2017 – raport

Economica.net
30 05. 2017
woman_working_with_code_on_a_laptop_screen_97441000

Conform documentului, cifra de afaceri a sectorului, de 3,6 miliarde de euro, înregistrată în 2016 se datorează în primul rând exporturilor de software şi servicii, a căror valoare a crescut cu 18,7% faţă de anul precedent. În acelaşi timp, valoarea pieţei interne a înregistrat o scădere cu 5,7% în anul 2016 comparativ cu 2015, ‘în condiţiile în care ediţia anterioară a studiului anticipa o creştere de 4,6%’.

‘Prognoza de creştere medie anuală pentru următorii 3 ani se păstrează în continuare la aproximativ 15%, în staţionare faţă de estimarea comunicată în ediţia 2016 a studiului. Exportul de software şi servicii IT a ajuns, în 2016, la 2,6 miliarde de euro, cu aproape 19% mai mult faţă de 2015, reprezentând 74% din cifra de afaceri a sectorului. Estimările arată că ponderea exporturilor în totalul cifrei de afaceri a sectorului este în creştere şi va atinge 79% în 2020, în condiţiile curente ale pieţei’, se arată în Raportul ANIS.

În ceea ce priveşte piaţa internă, care reprezintă aproximativ 26% din veniturile totale ale sectorului, aceasta a înregistrat o scădere în comparaţie cu anul anterior, ajungând la 935 milioane de euro.

Per ansamblu, afacerile din sectorul de software şi servicii IT au crescut, în România, cu 11,3% în 2016, comparativ cu anul precedent, şi vor depăşi în 2017 pragul de 4 miliarde de euro, susţin reprezentanţii pieţei de profil.

Studiul ‘Software and IT Services in Romania 2017’ este un proiect ANIS, realizat de PAC – Pierre Audoin Consultants.