Afacerile Emixtur la şase luni: peste 20 de milioane de euro

01 08. 2013
eximtur_08396000

Cea mai mare creștere a volumului de vânzări a fost consemnată pe destinațiile interne. Astfel, cifra de afaceri pe acest segment a atins valoarea de 4,5 milioane de euro, cu 21% mai mult față de același interval al anului trecut.

Litoralul românesc a fost fost lider detașat în preferințele românilor. Vânzările de vacanțe în stațiunile de la malul Mării Negre, în special în stațiunea Mamaia, au ajuns, în primele șase luni ale anului, la circa 4,11 milioane de euro, în creștere cu 23%, față de primele șase luni din 2012.

Vânzările pe destinații externe au atins, în intervalul ianuarie-iunie, pragul de 5,9 milioane de euro, cele mai căutate țări fiind Turcia, Grecia și Bulgaria.

În primele șase luni ale acestui an, românii au cumpărat vacanțe în Turcia de 1,48 milioane de euro, în Grecia de 1,37 milioane de euro, iar în Bulgaria de 712.000 de euro.

Pe segmentul destinațiilor exotice, Eximtur a vândut vacanțe în Bahamas, Tanzania, Panama, Andora şi Insulele Capului Verde. Şi numărul clienţilor care au cumpărat vacanţe de la această agenţie a crescu cu 3.000, ajungând la 98.0000 în primul semestru al acestui an.

Aproape jumăătate din cifra de afaceri pe primele şase luni a fost generată de turismul de business : 9,5 milioane de euro. Evenimentele din zona corporate travel sunt cele de tip training, team building, seminarii, cele de tip boardmeeting – cu servicii exclusiviste, precum și programe motivaționale de tip incentive, desfășurate în destinații de lux din străinătate.

Eximtur are în prezent 132 de angajați, dintre care 31 sunt agenți acreditați I.A.T.A, este lider de piață in turismul intern și este principal partener in România al celor mai importanți turoperatori europeni World of TUI, Neckermann, Thomas Cook, Dertour, Meier’s, ADAC, ITS. La nivel naţional, agenţia deţine 26 de filiale, dintre care 12 sunt în franciză.