Afacerile Farmec au crescut la nouă luni cu 16%

Producătorul de cosmetice Farmec Cluj-Napoca a înregistrat în primele nouă luni un avans de 16% al cifrei de afaceri comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 105 milioane lei, şi a revizuit în urcare estimarea privind ritmul de creştere pentru acest an, la 15%.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 12:49
Afacerile Farmec au crescut la nouă luni cu 16%

„Dacă la sfârşitul anului trecut am preconizat o creştere cu 10% pentru anul 2013, rezultatele obţinute până acum ne motivează să fim optimişti şi să ne creştem estimarea la 15%. Această creştere dovedeşte că investiţiile făcute în cercetare şi în modernizarea liniilor de producţie au cu adevărat rezultate”, a declarat Mircea Turdean, directorul general al companiei.

Compania a inaugurat în octombrie un magazin de brand al companiei, în Cluj-Napoca, care face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit Centrul de Frumuseţe Farmec, şi care a presuspus o investiţie de peste 360.000 euro. De asemenea, la începutul lunii septembrie, Farmec, împreună cu partenerii săi din Ungaria, a deschis un magazin de prezentare în Budapesta, în cadrul căruia va funcţiona şi un salon de înfrumuseţare.

Compania livrează produse cosmetice în 45 de ţări, printre care Ungaria, Polonia, Spania, Italia, Grecia, Ucraina, Japonia, Coreea de Sud, Emiratele Arabe şi Kuweit.

Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, are circa 600 de angajaţi şi a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 121 de milioane de lei, cu 10% mai mare faţă de 2011. Din 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...