Afacerile Gral Medical au crescut în primul semestru cu 22%, la 35,5 milioane lei
„Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută în cea mai mare parte de segmentul retail, ajungând în prezent ca centrele noi înfiinţate să genereze peste 30% din total venituri. Segmentul medical cu cea mai mare creştere şi volum de pacienţi este oncologia, care a generat venituri cu peste 60% faţă de primul semestru din 2011”, se arată într-un comunicat al companiei.
Gral Medical are 24 de clinici şi laboratoare şi a programat pentru acest an investiţii de aproape trei milioane de euro pentru achiziţia de aparatură medicală oncologică şi deschiderea unui laborator specializat.
Anul trecut, grupul Gral Medical a avut afaceri de 15,2 milioane euro, în creştere cu 20%, şi a anunţat în februarie că mizează în anul în curs pe un rulaj de 18,5 milioane euro.
Gral Medical este controlată de două persoane fizice, soţii Georgeta şi Robert Şerban.