Afacerile grupului City Grill au crescut cu 15% în primele şase luni, la 81 milioane de lei
Dinamica pozitivă din primul semestru al anului a fost determinată de contribuția spațiilor deschise anul trecut (Trattoria Buongiorno Centrul Istoric și Trattoria Buongiorno Arena), dar şi de investițiile în amenajare și introducerea de noi preparate în meniurile restaurantelor Pescăruș și Hanu’ Berarilor.
Grupul a investit 300.000 de euro în reamenajarea interiorului restaurantului Pescăruș și a demarat lucrările de 1,5 milioane de euro la construcţia unui spațiu adițional restaurantului Hanu’ Berarilor – Casa Soare. Proiectul presupune construcția unei săli de evenimente pentru 180 persoane, dar și a unui spațiu operațional pentru bucătărie.
„Hanu’ Berarilor – Casa Soare este un monument istoric clasă A, aceeași clasă ca Arcul de Triumf, de aceea orice lucrări de construcție sau amenajare pe care le desfășurăm la acest restaurant poartă o responsabilitate suplimentară. Fluxul de turiști străini atrași de acest restaurant este în creștere și ne așteptăm ca în câțiva ani, Hanu’ Berarilor să fie la fel de popular cum este astăzi Caru’ cu Bere. Prin această investiție, obiectivul nostru este ca Hanu’ Berarilor să poată acomoda evenimente de dimensiuni mari, iar spațiul din cramă, ocupat momentan cu bucătăria, să devină spațiu disponibil pentru clienți”, spune declară Daniel Mischie, CEO Grupul City Grill.
Investiţii în tehnologie
Bugetul total pentru investiții la nivelul acestui an este de 4,5 milioane euro, direcționați către proiectele de amenajări și operațional, Academia City Grill și proiectele de tehnologie.
În primele șase luni, aproape 45% dintre vânzările grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food, iar numărul tranzacțiilor a crescut cu 18%. Numărul conturilor active a crescut cu 17%, iar retenția în aplicație se situează la 99.56%.
„Aplicația Out4Food este folosită de un public foarte fidel, atras de întregul portofoliu de restaurante din Grupul City Grill. Sunt persoane care preferă în special bucătăriile tradițional –românească și italiană, dar care experimentează și caută permanent rețete care să îi convingă să revină. Sunt deschiși către nou, conectați la tehnologie și tendințe și cu o înclinație accentuată către o viață sănătoasă. Folosesc frecvent aplicații de fitness și fac sport de câteva ori pe săptămână”, adaugă Daniel Mischie.
Grupul City Grill a implementat anul acesta proiectul pilot pentru comanda prin tabletă, direct către bucătărie, în restaurantul City Grill Băneasa. În următoarele luni, opțiunea va deveni disponibilă în toate restaurantele deschise sub brandul City Gril, dotate deja cu meniu digital, pe tabletă.
Grupul City Grill administrează în prezent 19 restaurante și cafenele, deschise sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill și City Café.