Afacerile Orange România au scăzut în primul trimestru, la 383 milioane de euro. Câți abonați are și în câte orașe are servicii 5G

Grupul Orange România anunță o scădere a afacerilor în primul trimestru, cu 0,7% față de perioada similară a anului trecut, la 383 milioane de euro. Rezultatele trimestrului reflectă creșterea vânzărilor de echipamente și ale serviciilor de fibră optică, dar și diminuarea veniturilor pe fondul reducerii ratelor de terminație și al declinului structural al unor servicii care nu mai răspund nevoilor pieței.
Lidia Neagu - mie, 26 apr. 2023, 10:38
Afacerile Orange România au scăzut în primul trimestru, la 383 milioane de euro. Câți abonați are și în câte orașe are servicii 5G

La 31 martie 2023, Grupul Orange România oferea servicii mobile către 9,9 milioane de clienți, internet fix în bandă largă către 1,2 milioane de clienți, iar servicii de televiziune prin cablu și satelit către 1,3 milioane de clienți.

„Reziliența a caracterizat rezultatele noastre din primul trimestru al anului 2023, perioadă în care ne-am îndreptat investițiile spre zona de rețea, inovație și digitalizare, cu accent pe extinderea rețelei de internet de mare viteză și TV prin fibră optică. Deși economia globală trece printr-o perioadă dificilă, resimțită și în modul de consum al clienților, ne bucurăm că am putut să le oferim acestora servicii de calitate, prin care să le îmbunătățim experiența de utilizare în ecosistemul nostru. Vom continua să susținem dezvoltarea digitală a României, obiectiv prioritar pentru companie, și să contribuim la crearea unei societăți digitale durabile și incluzive, vitală pentru noi, dar și pentru generația de mâine. Mulțumesc întregii echipe Orange pentru toate eforturile depuse!”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Extinderea rețelei Orange mobile și fixe a continuat în primele trei luni ale anului. Astfel, acoperirea 4G a ajuns la 98,71% din populație, în timp ce acoperirea 4G+ a atins 80,87% din populație, prin extinderea serviciilor în 143 de noi localități urbane și rurale.

În ceea ce privește rețeaua 5G, din acest trimestru, Arad și Sibiu beneficiază de acoperire 100%, numărul total al orașelor cu conectivitate 5G ajungând la 28. Tot în acest trimestru, 218 noi localități au primit acces la cele mai performante servicii de internet de mare viteză și TV prin fibră optică.

În martie, Orange a inaugurat în Iași, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Continental România, al doilea laborator 5G din țară, un hub tehnologic dedicat în special sectorului automotive, unde mediul academic, startup-urile și companiile din regiunea Moldovei pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G. 5G este prioritar și pentru programul de accelerare Orange Fab, ce a ajuns în T1 2023 la un total de 44 de startup-uri înscrise și a lansat un apel dedicat pentru proiecte 5G.

Servicii digitale: creștere accelerată a clienților YOXO și a vânzărilor din magazinul online Orange

Apetența tot mai mare pentru servicii digitale a dus la un ritm de creștere accelerată a clienților YOXO, de 70% în T1 2023 față de T1 2022. Abonamentul YOXO e ales atât pentru experiența digitală furnizată cu ajutorul unei aplicații mobile prietenoase și ușor de utilizat, cât și pentru oferta atractivă potrivită oricărui tip de consumator și flexibilitatea în configurarea resurselor dorite.

Interesul clienților pentru servicii digitale s-a reflectat și în creșterea cu 40% a numărului de interacțiuni de tip suport oferit de Orange prin intermediul canalelor digitale. În T1, Djingo, canalul de chatbot, a ajuns la peste 200.000 de conversații cu clienții digitali, o creștere de 35% față de perioada similară a anului trecut, iar Djia, canalul de voicebot, a înregistrat aproximativ 40% mai multe conversații finalizate versus T1 2022.

Obiectele conectate au suscitat interesul clienților și în T1 2023, zona de produse smart home (senzori, camere de supraveghere, aspiratoare și purificatoare) și produse gaming (console, controllere și jocuri) din magazinul online Orange înregistrând vânzări cu 45% mai mari decât în T1 2022.

Pentru Orange Money, aplicația de servicii financiare digitale, T1 2023 a însemnat un total de 1,6 milioane de tranzacții ce au reconfirmat profilul digital al clienților. Dintre acestea, atât tranzacțiile online, cât și cele cu dispozitive mobile au crescut cu aproape 30% față de aceeași perioadă a anului 2022.

Orange România a derulat campanii de încurajare a utilizării eficiente a tehnologiei și de siguranță pe internet și a continuat eforturile de reducere a amprentei de carbon, ducând mai departe, într-un ritm susținut, programul său de economie circulară „Re”.

Prin programul „Re” – Recumpărare (Buy-Back), Reciclare, Reparare și Recondiționare, compania a colectat în acest trimestru ~50.000 de telefoane, ce vor fi repuse în circulație. Efortul a fost marcat de voluntari Orange, care au plantat Pădurea „Re” (5.000 de copaci) pe o suprafață de un hectar. Tot ca parte a programului „Re”, circa 15.000 de telefoane au fost readuse la viață în centrele Orange.

În ceea ce privește siguranța pe internet, Orange a desfășurat campania „Mai mult loc pentru încredere”, ce a evidențiat pericolele din online și a oferit clienților soluții de protecție. Orange a creat Safe Zone, spațiu de suport în Roblox și în Fortnite împotriva cyberbullyingului, iar 7.000 tineri, dintre care 5.000 de elevi din școlile Digitaliada, au participat la webinare despre cyberbullying.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...